Ce mize sunt în spatele deciziei ANRM de a scoate la licitaţie, pentru concesionare, noi zăcăminte de gaze naturale şi ce riscă România cu această ofertă

Unul dintre cele mai aşteptate momente de industria de petrol şi gaze din România are loc în cel mai nefericit context de piaţă. După o pauză de zece ani, ANRM scoate la licitaţie 28 de perimetre petrolifere pentru a le concesiona în vederea exploatării. Rezultatul noii runde devine, însă, critic. Dacă va înregistra un eşec, România trebuie să-şi facă temele într-un scenariu în care va depinde din ce în ce mai mult de gazul rusesc.

Vestea că Exxon ar intenţiona să atragă, alături de Petrom, un nou partener pentru a optimiza exploatarea gazelor naturale din perimetrul Neptun Deep, a trasat alte coordonate în legătură cu acest proiect.

Perspectivele României de a-şi consolida securitatea energetică depind, în această variabilă, de cine va prelua efortul investiţional în acest proiect. Exxon ar urma să rămână doar operator în timp ce finanţarea ar urma să fie preluată de un al treilea jucător.

În teorie, acest lucru înseamnă că exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră ar putea fi amânată, în cel mai optimist caz, pentru cea de-a doua jumătate a următoarei decade. Atunci, obiectivele europene pentru decarbonarea economiei şi a producţiei de energie ar urma să fie şi mai ambiţioase. A doua jumătate a anilor 2020 ar coincide, în altă ordine de idei, şi cu accelerarea declinului producţiei de gaze naturale autohtone din prezent.

Astăzi, din cauza unui cadru legislativ care subminează obiectivele Uniunii Energetice, România are şanse mari să rămână cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze naturale în pământ şi cu o şansă economică irosită. Proiectele de infrastructură planificate pentru următorii cinci ani, în loc să contribuie la diversificarea surselor de aprovizionare, ar urma să fie suspendate, iar România va deveni singura ţară europeană care este ocolită de principalele coridoare de transport de gaze naturale.

Pentru orice candidat la alegerile prezidenţiale, asigurarea aprovizionării cu gaze naturale a României ar trebui să însemne o carte extrem de importantă de jucat, mai ales în contextul geopolitic actual, când vecini cu care avem relaţii extrem de apropiate ne atrag atenţia, chiar la Bucureşti, că le punem în pericol securitatea energetică! Descâlcirea iţelor acestei investiţii şi încurajarea proiectului exploatării gazelor din Marea Neagră capătă, prin urmare, o importanţă aparte şi în lupta pentru alegerile prezidenţiale. 

Numai că oferta României de a scoate la licitaţie noi perimetre pentru exploatări de gaze naturale vine într-un moment în care ţara noastră riscă să iasă definitiv de pe harta energetică a Europei de Est.

Piaţa este distorsionată de OUG114, preţul de vânzare la producţia de gaze naturale este reglementat de stat pentru jumătate din piaţă, există numeroase portiţe şi mecanisme de a mări baza de taxare fără modificări procentuale, administraţia este excesiv de birocrată iar ANRE, arbitrul pieţei, poate direcţiona spre anumite firme cantităţi de gaze din producţia internă la preţ preferenţial.

Anunţul ANRM va avea, cu siguranţă, mai multe efecte, dar prima senzaţie este aceea că Executivul Dăncilă consideră că actualul context de piaţă dispune de toate instrumentele necesare pentru a asigura un cadru fiscal stabil şi predictibil.

În acest caz, pretenţiile industriei, acelea de revizuire a Legii Offshore şi de abrogare a OUG114 şi a OUG19, sunt neîntemeiate. Dar, la o privire atentă, principiul stabilităţii şi predictibilităţii fiscale nu se referă doar la seria de reglementări care au împins România pe marginea unei proceduri de infringement, ci şi la o conduită generală a statului în relaţia cu investitorii.

Aşa că rămâne de văzut dacă vreun actor important de pe piaţa de gaze naturale din România va participa la această licitaţie sau va aştepta să vadă, dacă, în următoarele două luni, Guvernul va răspunde pozitiv cerinţelor Comisiei Europene de conformare cu legislaţia UE în domeniul gazelor naturale. 

În cazul în care măsurile toxice ale OUG114 nu vor fi abrogate, cei care vor participa la licitaţie vor valida întregul pachet de reglementări de piaţă şi de fiscalitate pe care companiile producătoare tocmai ce l-au contestat în ultimii doi ani.

Există şi scenariul, deloc de neglijat, în care un fond de investiţii sau o instituţie financiară de prestigiu ar putea să joace un rol în această licitaţie în tandem cu un operator. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă există semnale că zăcămintele selectate pentru concesiuni au cantităţi mari de hidrocarburi. Or, la o primă vedere, perimetrele scoase la licitaţie nu par să difere, foarte mult, de cele care nu şi-au dovedit atractivitatea la ultima rundă, cea din 2009!

Aşa că, pentru a demonstra viabilitatea rundei de licitaţii şi a nu lăsa impresia că România este o ţară abandonată de investitorii puternici şi influenţi în această industrie, nu ar mira pe nimeni dacă Romgaz nu ar putea fi presat să participe, pentru onorabilitatea Executivului şi a ANRM-ului, deşi statul român a decapitalizat sistematic această companie în ultimii trei ani. Chiar şi aşa, managementul companiei ar avea de dus o munca de lămurire serioasă cu investitorii săi pentru că vorbim, totuşi, despre o entitate listată la bursă.

Mutarea ANRM-ului, în acest tablou, nu pare a avea mulţi sorţi de izbândă, aşa că acest eveniment nu pare să fie mai mult decât o operaţiune prin care statul ar face, de fapt, o demonstraţie de forţă. Ar arăta că, indiferent cât de contestat este actualul context de piaţă în sectorul gazelor naturale, el nu se va schimba, chiar dacă subminează obiectivele Uniunii Europene de a scoate Estul de sub influenţa gazului rusesc.

La o primă vedere, autorităţile nu ar avea nimic de câştigat, deoarece ar rămâne singure la masa negocierilor. În realitate, politicile energetice româneşti sunt elaborate astăzi ca pe timpul Războiului Rece de o generaţie nostalgică după anii ’70, care a rămas încremenită în timp.

Nemaifăcând pasul de la conceptul de independenţă energetică la cel de securitate energetică, autarhia este preferată, la fel ca pe timpul Cortinei de Fier, în detrimentul accesului la o abundenţă de resurse. De-aceea, România pare mai dispusă, astăzi, chiar mai mult decât în era Dragnea, să contamineze pentru multă vreme credibilitatea unui efort de a obţine venituri din exploatarea gazelor naturale, de a le asigura românilor confort în locuinţe şi de a creea valoare adăugată.

În condiţiile în care, pentru gazul rusesc, condiţiile de piaţă din România sunt mult mai prielnice decât pentru resursa autohtonă, statul român riscă să îndepărteze investitori strategici şi să transforme companii care au un rol important în securitatea energetică în bureţi pentru gaz de import.