În 1990 am fost martorul unei scene petrecute într-o „Alimentară“. O femeie cu copilul de mînă îşi făcea cumpărăturile, alimente necesare oricărei gospodării, bine calculate pentru a-i ajunge banii. Copilul s-a oprit în faţa unui raft pe care se aflau sticle de Coca-Cola şi a rugat-o pe mama lui să-i cumpere şi lui una. Femeia i-a explicat că nu aveau destui bani şi că o să-i cumpere altă dată. O doamnă bine îmbrăcată s-a oferit să-i dea bani femeii pentru a-i cumpăra copilului sticla mult dorită, însă ea a refuzat-o politicos: „Nu a băut niciodată copilul, nu ştie ce e. I-aş cumpăra, că mai am nişte bani, dar dacă îi cumpăr acum, are să-mi mai ceară şi altă dată.“

Peste o treime din copiii României trăiesc sub pragul sărăciei, mai ales în mediul rural, arată datele unui raport realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii împreună cu Avocatul Poporului. Dintre ei, 150.000 adorm seara flămînzi. Rata mortalităţii copiilor este de două ori mai mare decît media din UE, iar rata mortalităţii infantile variază între 2,9 la mie în judeţul Dîmboviţa şi 14,7 la mie în judeţul Tulcea, acolo unde numeroase localităţi nu au medic, iar nivelul de trai este unul dintre cele mai scăzute din România.

Avem cea mai mare rată a sărăciei, anume 20%, faţă de  media de 5,9% din Uniunea Europeană. Nivelul lunar al venitului minim garantat este de 142 de lei pentru o persoană şi de 527 de lei pentru o familie cu cinci persoane. Cam pe aici se află 75% dintre familiile de romi, care reprezintă între 1,5 şi 2 milioane de suflete, deşi la ultimul recensămînt şi-au declarat etnia de trei ori mai puţini. Asta pentru că se simt o populaţie tolerată. Mai adăugăm asistaţii social, care primesc lunar o sumă între 150 şi 300 de lei, şi care depind de autorităţile locale, mai exact de primari, care le acordă sau nu aceste sume cît să nu moară de foame şi să aibă garanţia că vor fi votaţi.

Ce mai înseamnă o sută de lei pentru categoriile de mai sus? Pînă unde mai poate să urle sărăcia în rîndul celor care drămuiesc ultimul ban şi se culcă invariabil cu gîndul la ziua de mîine? Încă se mai poate. Din cele cîteva sute de lei pe care le primesc lunar, persoanele defavorizate încropesc coşul zilnic din care jumătate constă în alimente. Apoi cheltuielile pentru întreţinere, haine, medicamente, transport, telefon, toate acestea decontînd o viaţă la gura prăpastiei. Pentru săracii lipiţi ai societăţii, o sută de lei contează cît o sută de mii pentru milionarii care tot cresc şi se înmulţesc precum ciupercile după ploaie.

Trebuie să vedem însă şi reversul medaliei. Dintre asistaţii social, nu puţini sînt aceia care refuză orice loc de muncă, preferînd să-şi ţină copiii flămînzi, să-i îmbrace de la unul la altul pe măsură ce cresc, să nu-i înscrie la şcoală, să-i trimită la cerşit, cu precădere cei din rîndul romilor. Sărăcia e şi o stare de spirit, o etichetă cu care unii se laudă. Cu cît mai tare şuieră vîntul prin ferestrele care stau să cadă, cu atît mai mult se cimentează pentru unii statutul de sărac. „Sărac şi cinstit“, un refren pe care nu l-am uitat.

Coşul minim pentru supravieţuire

Aproape jumătate dintre angajaţii din România sînt plătiţi cu salariul minim pe economie, care la 1 ianuarie anul acesta a fost majorat la 1346 de lei. Parlamentul nu acceptă însă că sîntem atît de săraci. Recent, a votat o lege care stipulează că, pentru a trăi decent,  coşul minim pentru o familie cu doi copii ar trebui să fie în valoare de 7.000 de lei pe lună. Asta nu înseamnă că socoteala parlamentarilor va fi şi aplicată, ea folosind doar la stabilirea salariului minim brut. În traducere, la un supermarket punem în coş două legături de pătrunjel, dar la casă le restituim, pentru că ne-am făcut calculul pe bani virtuali. Stabilirea acestui coş minim pentru un trai decent nu reprezintă o obligaţie pentru guvern.

Iniţiatorul proiectului de lege, Adrian Dohodaru, îşi susţine opera: „Acest coş minim pentru un trai decent presupune să avem un coş de peste 7.000 de lei în momentul de faţă. Este vorba de o familie cu doi copii. Un salariu minim spre care trebuie să tindem pentru a ajunge la un stat social adevărat e de peste 2.700 de lei, lucru care este foarte relevant în condiţiile în care avem spre 50% dintre contracte pe salariul minim.“ Şi iarăşi întrebarea: Ce mai înseamnă o sută de lei?

Pensia minimă a crescut de la 700 la 800 de lei. Însă preţul oricărui produs alimentar, de la kilogramul de cartofi la bulion, a crescut cu cel puţin un leu, iar la alte produse de bază preţurile s-au dublat. Anul agricol a fost unul prost, iar anul pensionarului va fi şi mai prost. Cine pe cine păcăleşte?

Odată cu majorarea pensiilor cu 14% pentru pensionarii „de rînd“, şi pensionarii de lux beneficiază de acelaşi regim. E drept, procentul este aplicat doar pentru sumele acordate conform principiului contributivităţii. Pensionarii speciali sînt de-acum şi mai sfidători pentru opinia publică. Conform Institutului Naţional de Statistică, peste 160.000 de pensionari care au lucrat în MAI, MApN şi SRI beneficiază de pensii speciale, multe dintre ele de peste 10.000 de lei. Aici nu se mai pune întrebarea: Ce mai înseamnă o sută de lei? Guvernele, în special cele pesediste, au semnat aceste cecuri în alb pentru instituţiile de forţă care le-au menţinut la putere. Informaţia şi bastonul de cauciuc trebuiau să-şi primească răsplata.  

George Arun - Deutsche Welle