EXCLUSIV Ce câştigă statul din acordul cu kazahii de la Rompetrol: 200 de milioane de dolari, investiţii, locuri de muncă şi mai mulţi bani la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul român va încasa 200 de milioane de dolari după ce va ceda grupului Rompetrol 26% din acţiunile companiei Rompetrol Rafinare, rămânând cu o participaţie de 18% la rafinărie. În plus, investiţiile kazahilor se vor reflecta în crearea de locuri de muncă şi în încasări mai mari la bugetul de stat.

După mai mulţi ani de dispute privind conversia obligaţiunilor Rompetrol Rafinare în acţiuni în favoarea statului român, kazahii de la Rompetrol au ajuns vineri la un acord cu partea română, cu doar trei zile înainte ca instanţa să dea o decizie în acest sens. 

„Grupul Rompetrol, împreună cu statul român, reprezentat prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), în calitate de unic administrator, au încheiat astăzi (vineri – n.r.) un memorandum de înţelegere pentru închiderea disputei privind conversia obligaţiunilor Rompetrol Rafinare în acţiuni în favoarea statului român. În baza acestuia, s-a agreat ca grupul să răscumpere o parte din acţiunile deţinute de statul român la Rompetrol Rafinare, acesta urmând să fie în continuare un acţionar semnificativ al companiei din judeţul Constanţa“, au arătat într-un comunicat reprezentanţii Rompetrol.

Ce înseamnă, de fapt, „o parte din acţiunile statului român“? Surse apropiate negocierilor au declarat pentru „Adevărul“ că, în cadrul acestui acord, statul român va ceda kazahilor de la Rompetrol, companie deţinută de KazMunaiGaz, 60% din pachetul de 44,6959% pe care îl deţine la Rompetrol Rafinare. Astfel, statul va rămâne acţionar al companiei cu 18% din acţiuni, în timp ce grupul Rompetrol îşi va creşte participaţia cu puţin peste 26 de procente şi va ajunge la aproximativ 72,5%. În schimbul acţiunilor, statul român urmează să încaseze 200 de milioane de dolari, susţin sursele citate. 

Un document oficial prezentat la finele lui 2012 de Mediafax releva că Guvernul mizează să încaseze în acest an 704 milioane de lei (aproximativ 214 milioane de dolari) din cedarea pachetului minoritar la Rompetrol. 

Având în vedere faptul că statul român rămâne în urma acestui acord acţionar cu 18% al Rompetrol Rafinare, dar şi nenumăratele dispute şi runde de negocieri cu kazahii, rezultatul este unul bun pentru România. 

În plus, premierul Victor Ponta a declarat miercuri că Guvernul speră să ajungă la o înţelegere cu Rompetrol până luni (astăzi), când este stabilit un nou termen în procesul pe această temă, iar în lipsa unui acord va decide instanţa, ceea ce însă ar putea genera „şi alte repercusiuni“ de ambele părţi.

Investiţii de un miliard de dolari

În acordul încheiat vineri, statul s-a angajat să nu vândă participaţia de 18% la Rompetrol Rafinare pe o perioadă de minimum trei ani, în timp ce kazahii vor derula un program de investiţii de până la un miliard de dolari. 

În urma acestor investiţii, România va beneficia de crearea de locuri de muncă, dar şi de mai mulţi bani la bugetul de stat din încasări de impozite pe salarii şi pe profit. 

În urmă cu două săptămâni, Azmat Zhangulov, vicepreşedintele Rompetrol Group, declara într-un interviu pentru Bloomberg, că grupul vrea să investească 200 de milioane de dolari în extinderea reţelei de benzinării din România, din zona Mării Negre, şi 100 de milioane de dolari pentru aducerea pe profit a rafinăriei Petromidia. 

„Am început proiectul extinderii reţelei de retail în regiunea Mării Negre, iar valoarea este destul de mare. Vorbim de sute de milioane de dolari. Planurile prevăd un termen de 3-5 ani, dar vrem să-l implementăm cât mai repede cu putinţă şi considerăm că este momentul potrivit pentru aşa ceva“, a afirmat vicepreşedintele companiei.

Cum a ajuns statul, din nou, acţionar

În 2003, Guvernul a transformat în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani restanţele bugetare ale Rompetrol existente la 30 septembrie 2003, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi şi penalităţi. 

Scadenţa răscumpărării obligaţiunilor a fost 30 septembrie 2010, dar până la acea dată Rompetrol Rafinare a răscumpărat obligaţiuni în valoare de numai 71 milioane dolari. 

Valoarea totală a dobânzilor plătite de companie în perioada 2003-2010 în contul emisiunii de obligaţiuni este de peste 250 milioane de dolari.

În urma conversiei obligaţiunilor, statul român, prin Ministerul Economiei, a devenit în 2010 acţionar al Rompetrol Rafinare, cu o participaţie de 44,69%.

Aprecieri semnificative pe bursă

Acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC) cotate la Bursa de Valori Bucureşti s-au apreciat cu peste 36% în ultima săptămână, după ce vicepreşedintele Rompetrol Group, Azamat Zhangulov, a spus că grupul vrea să răscumpere acţiuni Rompetrol Rafinare de la statul român.

Istoricul Rompetrol

1974 Se înfiinţează Rompetrol, statul român este unic acţionar.

1993 Se privatizează prin metoda MEBO (trecerea mijloacelor de producţie în proprietatea angajaţilor).

1998 Omul de afaceri Dinu Patriciu şi un grup de investitori locali achiziţionează pachetul majoritar al companie şi majorează capitalul. 

1999-2003 Procesul de formare a Grupului Rompetrol: achiziţia de rafinării (Vega Ploieşti, Petromidia), extinderea reţelei de benzinării, înfiinţarea reţelei de depozite angro. 

2004 Rompetrol Rafinare este listată la Bursa de Valori Bucureşti. Profitul operaţional al rafinăriei creşte de peste cinci ori faţă de anul anterior, atingând un nivel de 86,4 milioane de dolari. 

august 2007 Compania kazahă KazMunaiGaz a achiziţionat 75% din acţiunile Rompetrol Group contra sumei de 2,7 miliarde de euro. Participaţia lui Patriciu s-a redus la 20%.

iunie 2009 KazMunaiGaz achiziţionează şi restul de 25% din acţiuni, deţinând astfel control total de 100% asupra companiei.

septembrie 2010 Statul român a reintrat în acţionariatul Rompetrol Rafinare, cu o participaţie de 44,69% din capital, ca urmare a conversiei în acţiuni a obligaţiunilor pe care KazMunaiGaz nu le-a răscumpărat până la data scadenţei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite