CCR: Instanţa va decide dacă un imobil poate fi dat în plată

Instanţa va decide daca o casă poate fi dată sau nu în plată

Curtea Constituţională explică decizia pe care a dat-o marţi în privinţa Legii dării în plată, precizând că instanţa este cea care decide fie adaptarea contractului, fie încetarea sa în forma pe care o hotărăşte şi care poate merge până la preluarea de către creditor a imobilului adus garanţie cu stingerea tuturor accesoriilor.

 

CCR subliniază că accesul părţilor din contractele respective la o instanţă judecătorească ”este absolut necesar”, având în vedere că judecătorul trebuie să verifice ca instituţia dării în plată să nu fie un instrument discreţionar pus la dispoziţia doar a unei părţi.

Având în vedere interesul publicului privind clarificarea unor aspecte legate de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016 cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate ale unor dispoziţii din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, Curtea Constituţională face precizări, într-un comunicat de presă.

Trebuie dovedită existenţa impreviziunii

Astfel, Curtea Constituţională aminteşte că a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

”Aşadar, instanţele judecătoreşti în faţa cărora au fost introduse acţiuni în baza Legii nr.77/2016 vor fi obligate să verifice condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii şi să o aplice”, precizează Curtea Constituţionale.

Având în vedere că acele contracte de credit din dosarele analizate de Curtea Constituţională au fost încheiate sub regimul Codului civil din 1864 (vechiul Cod civil), iar Curtea a constatat că acele contracte în curs de derulare menţionate de art.11 din Legea nr.77/2016 se referă şi la contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare, în 2011, a Legii nr.287/2009 (noul Cod civil), instanţele judecătoreşti vor face aplicarea impreviziunii astfel cum aceasta a fost configurată sub regimul Codului civil din 1864 şi cu precizările aduse de Curtea Constituţională în considerentele deciziei ce va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

”În esenţă, impreviziunea intervine când în executarea contractului a intervenit un eveniment excepţional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părţi la data încheierii contractului, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Verificarea acestor condiţii revine, în fiecare caz, instanţei judecătoreşti care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, ea pronunţând fie adaptarea contractului, fie încetarea sa în forma pe care o decide şi care poate merge până la preluarea de către creditor a imobilului adus garanţie cu stingerea tuturor accesoriilor”, explică CCR.

În examinarea constituţionalităţii prevederilor art.11 teza întâi raportate la art.3 teza a doua, art.4, art.7 şi art.8 din Legea nr.77/2016, Curtea a avut în vedere necesitatea respectării prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(5) în componenţa sa privind claritatea legii, precum şi cele ale art.21 privind accesul liber la justiţie.

„Accesul părţilor din contractele respective la o instanţă judecătorească este absolut necesar având în vedere că judecătorul trebuie să verifice ca instituţia dării în plată să nu fie un instrument discreţionar pus la dispoziţia doar a unei părţi!”, subliniază Curtea Constituţională.

De asemenea, Curtea mai precizează că declararea ca neconstituţională a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din Legea nr.77/2016 a avut în vedere, în esenţă, faptul că obiectul contractelor de credit îl reprezintă sume de bani, şi nu bunuri imobile.

Soluţia adoptată de Curtea Constituţională este circumscrisă obiectului sesizărilor care privesc contracte de credit încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil (2011), respectiv în perioada 2007-2009.

De aceea, instanţa de contencios constituţional a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.11 teza întâi raportate la dispoziţiile art.3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.11 teza a doua din Legea nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Art.3 teza întâi se referă la prevederile Legii nr.287/2009 privind Codul civil care nu putea fi aplicabilă, de la bun început, acestor contracte, iar cea de-a doua ipoteză se referă la contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr.77/2016 (ipoteză în care nu ne regăsim). Cu alte cuvinte, aceste ipoteze nu au legătură cu soluţionarea cauzelor, condiţie impusă de art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Curtea reaminteşte prevederile art.147 alin.(4) din Constituţia României, potrivit cărora „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.” Aşadar, forma finală a motivării Curţii se va regăsi în decizia publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, comunicatul de presă neconstituind un act jurisdicţional al Curţii Constituţionale.