Câţi români vor să renunţe la Pilonul 2 de pensii. Administratorii vor informa lunar ASF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Normele pentru aplicarea controversatei Ordonanţe 114, elaborate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, au fost publicate joi în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare de la data de 1 iulie.

Normele prevăd modalitatea prin care administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul 2) vor raporta, lunar sau semestrial, după caz, datele individuale ale celor care au ales să-şi transfere contribuţia lunară de 3,75% din venit, de la pensiile private, la pensiile de stat.

Cererea de încetare a plăţilor contribuţiilor la Pilonul II se face către administratorii fondurilor, iar solicitarea îşi va face efectul începând cu contribuţiile aferente lunii în care a fost depusă.

Fondurile deţinute până la data transferului în sistemul public de pensii vor rămâne în conturile personale ale acestora, gestionate în continuare de administratorul care le-a gestionat anterior fondul de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată.

Potrivit datelor transmise de administratori şi centralizate de Hotnews.ro, numărul românilor care au făcut până acum cereri de încetare a plăţii contribuţiilor la Pilonul II şi transferul viitoarelor contribuţii exclusiv în sistemul public de pensii (Pilonul I) este foarte redus:

- BCR Pensii, companie care gestionează contribuţiile a peste 646.000 de participanţi, a transmis că are 26 de cereri până acum. 

- Aegon Pensii Private, companie care gestionează pensiile a peste 912.000 participanţi, a precizat că a primit până acum doar 4 cereri.

- NN Pensii, cel mai mare administrator de pensii private, cu peste 1,99 milioane de participanţi la sfârşitul lunii aprilie 2019, nu a dorit să ofere încă date exacte, precizând doar că „normele sunt noi şi nu e încă o tendinţă consolidată pe subiect”.

- Allianz-Ţiriac Pensii Private, al doilea mare administrator de pensii private, cu peste 1,57 milioane de participanţi, a precizat că: "opţiunea de transfer a contribuţiilor participanţilor de la Pilonul 2 către Pilonul 1 nu are o frecvenţă semnificativă~

- Reprezentanţii Generali (peste 745.000 de participanţi) nu au răspuns.

- Reprezentanţii BRD (peste 428.000 de clienţi) Pensii au spus că "am primit un număr foarte redus de solicitări din partea clienţilor cu privire la transferul contribuţiilor la Pilonul I"

- Reprezentanţii Metropolitan Life (peste 1,02 milioane de participanţi) au spus că "nu am înregistrat un număr semnificativ de cereri scrise din partea clienţilor cu privire la încetarea contribuţiei pentru pensia privată pilon II."

Peste 7,32 de milioane de români contribuiau în sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II) la data de 30 aprilie 2019, valoarea activelor din acest sistem depăşind 52,2 miliarde de lei, conform celor mai recente date publicate de ASF.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite