Cât de bine se trăia pe timpul lui Ceauşescu: comparaţie cu prezentul şi cum va fi peste 10-15 ani

Cât de bine se trăia pe timpul lui Ceauşescu: comparaţie cu prezentul şi cum va fi peste 10-15 ani

Într-o dezbatere din acest weekend, la care au participat mai mulţi economişti, s-a pus la un moment dat problema traiului din timpul dictaturii comuniste, comparată cu ce ni se întâmplă în prezent.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Ideea că înainte de 1989 se trăia bine este falsă şi asta se poate demonstra cu cifre. Impresia asta ţine mai degrabă de nostalgie. În general, avem tendinţa sa vorbim despre cât de rău merg lucrurile. E o frustrare pentru că ne-am dorit foarte multe şi nu le avem", a spus Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
 
"Înainte de '89, produceam mult, planificat. Cele mai multe dintre cele produse nu se vindeau. Acum producem exclusiv ce cere piaţa", a adăugat economistul.
 
Acesta a explicat că România a pierdut 10 ani. „Practic, abia din 1999-2000, având perspectiva integrării în UE şi NATO, a existat o creştere susţinută. Până atunci, făceam 2 paşi inainte, 3 înapoi. Economia noastră s-a dezvoltat uneori în ciuda politicilor fiscal-bugetare, care mai mult ne-au încurcat. Nu există reţeta care să spună că pentru dezvoltare ai nevoie de deficite mari”, a adăugat economistul.
 
Acesta a amintit de deficitul uriaş înregistrat în primele şase luni, de aproape 15 miliarde de lei şi de faptul că UE ne permite un maximum de 3%, în condiţiile în care s-au redus dramatic investiţiile: „cad poduri, se moare în spitale, dar noi mărim pensiile şi trăim bine pe termen scurt. Dar peste 10-15 ani?”
 
„De ce nu suntem în stare, în nici un fel, să recuperăm decalajele faţă de Polonia? Pentru că, de-a lungul ultimelor decenii, Polonia a avut o creştere economică mai mare ca noi, cu deficite mai mici. Dacă gândesc creşterea ajustată cu volatilitatea, adică cu riscul, diferenţa e foarte mare. Volatilitatea creşterii economice, faptul că, după un an cu creştere mare, putem să avem un an cu scădere mare, e o mare problema a României. Polonia nu a avut politică fiscală prociclică, nu a turnat gaz pe foc când economia creştea, nu a avut deficit mare când avea şi creştere mare. Asta le-a permis să aibă spaţiu de manevră când a urmat un an de scădere. Al doilea motiv al modelului economic de succes polonez este rata foarte mare de absorbire a fondurilor europene", a explicat analistul.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările