Cât a plătit România avans pentru vaccinul anti-Covid. Anunţul făcut de ministrul Finanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat miercuri că România a semnat deja pentru plata avansului către Comisia Europeană vizând furnizarea milioanelor de doze de vaccin anti-Covid-19.

„Toţi românii trebuie să ştie! Am semnat plata externă către CE, reprezentând avans vaccin COVID-19, in suma de 12.058.345 Euro!”, s scris Cîţu pe pagina sa de socializare.

Guvernul a suplimentat, la rectificarea bugetară, suma necesară pentru plata contribuţiei la Comisia Europeană şi prefinanţarea producătorilor pentru vaccinul împotriva noului coronavirus. „Astfel, România se asigură că va avea între primele ţări acces la acest vaccin”, a afirmat Cîţu.

„Prin rectificarea bugetară aprobată ieri (luni - n.r.), Guvernul a suplimentat suma necesară pentru plata contribuţiei la Comisia Europeană şi, foarte important, prefinanţarea producătorilor pentru vaccinul împotriva coronavirus. Astfel, România se asigură că va avea între primele ţări acces la acest vaccin în perioada următoare”, a afirmat Cîţu, marţi, pe Facebook.

El a adăugat că „orice altă informaţie” apărută în spaţiul public este falsă.

Premierul Ludovic Orban afirma, săptămâna trecută, că distribuţia vaccinului anti-Covid-19 se va face în mai multe etape.

„Cantităţile de vaccin se distribuie proporţional cu populaţia fiecărei ţări a Uniunii Europene. Distribuţia se va face în mai multe etape, în funcţie de capacitatea de a produce cantităţile contractate, din ceea ce ştim noi există un contract semnat deja pentru 200 de milioane de doze de vaccin şi 200 de milioane în rezervă, pe măsură ce cantităţile sunt produse ele vor fi livrate către statele membre al Uniunii Europene, în conformitate cu ponderea pe care o are din punct de vedere al populaţiei fiecare ţară europeană”, anunţa premierul.

La începutul lunii noiembrie, preşedintele României, Klaus Iohannis, anunţa că România va primi 10,7 milioane de doze de vaccin anti-Covid-19, iar primii care vor fi vaccinaţi vor fi lucrătorii din sănătate şi persoanele aflate în situaţie de risc. Întreaga populaţie se va putea imuniza în primăvară.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite