Dar când au venit primele liste scurte şi şi-au dat seama în ce s-au băgat, au făcut imediat o modificare în lege. Şi au făcut-o atât de discret, încât nu a observat nimeni, nu a vorbit nimeni vreodată despre asta în public. În fond, ce mare lucru era, au mai strecurat doar 4 (patru) cuvinte în cărţoiul acela de lege, adică o nimica toată: “doar de pe lista scurtă SAU DIN CEA LUNGĂ”.

Şi au rezolvat problema! După aceea, discuţiile se desfăşurau mult mai simplu, fără poticneli:

– Dom ministru, aoleu, băiatu nostru nu e pe lista scurtă a lui Butunoiu!
– Spune-i să trimită lista lungă!
– Dom ministru, da nici în asta lungă nu e!
– Atunci spune-i să trimită lista cu toţi cei care au trimis CV-ul!
– Dom ministru, dom ministru, l-am găsit! Ia uitaţi-l, e în listă, mânca-l-ar tata…
– Păi nu ţi-am zis eu că se rezolvă? Fă-mi legătura la partid, să-i anunţ că pregătim hârtiile!
(sună telefonul)
– Dom preşedinte, sunt eu, să trăiţi! S-a rezolvat, până deseară facem hârtiile de numire. Da, da, totul perfect legal, sigur, e în lista lungă a lui Butunoiu…

Asta a fost la început. După aceea nici nu se mai încurcau cu fleacuri şi cu mofturi din astea cu liste scurte, liste lungi. Îmi cereau de la început lista cu toţi cei care au trimis CV-ul şi problema era rezolvată.

Şi, prin nu ştiu ce coincidenţă, întotdeauna cel pe care voiau să-l angajeze era în listă! Lista lungă a lui Butunoiu…

Se mai găsea câte un ziarist să întrebe, din când în când: Dom ministru, dar cum a ajuns jigodia asta pe post? Păi cum au ajuns şi ceilalţi! Am făcut recrutarea cu managementul privat ca la carte, după lege, cu o firmă de recrutare. Şi Butunoiu ni l-a dat! Uitaţi, e în listă!