Casa Verde Fotovoltaice: AFM începe, în sfârşit, evaluarea dosarelor. Instalatorii se plâng că bugetul e acelaşi, deşi preţurile au crescut cu 30%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sistem panouri fotovoltaice

Programul „Casa Verde Fotovoltaice” pare să fi fost deblocat, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) anunţând, în sfârşit, că a demarat procedura de analiză a dosarelor depuse în urmă cu mai mult de o jumătate de an.

„În derularea procesului de analiză a cererilor de finanţare depuse de persoanele fizice în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, sesiunea 2021, conform prevederilor articolului 22 din Ghidului de finanţare, AFM poate solicita remedieri/clarificări pentru documentaţia depusă. În acest sens, vă rugăm să verificaţi zilnic, prin conturile de utilizatori, notificările trimise de AFM prin intermediul aplicaţiei informatice şi e-mail”, a informat AFM.

Una dintre marile probleme ale acestui program, blocat de mai multe ori în ultimii aproape 3 ani, este că preţurile luate în calculul finanţării montării panourilor fotovoltaice a rămas acelaşi din 2019, ceea ce înseamnă că beneficiarii vor scoate mai mulţi bani din buzunar, după cum a declarat un instalator autorizat pentru „Adevărul”.

„Nevoia de suport guvernamental pentru instalarea de sisteme fotovoltaice este imensă. Avem un an fără niciun panou instalat prin programul 2021-2022. 

Costurile cu materialele au crescut cu 30%, dar programul are bugetul/instalaţie din 2019, este necesară actualizarea costurilor”, a declarat Dan Tudose, fondatorul e-acumulatori.ro. 

Potrivit acestuia, o soluţie pentru deblocarea programului ar fi, pe lângă consultarea unor specialişti în domeniu, şi digitalizarea procesului, în sensul că statul poate emite vouchere valorice, aşa cum procedează în cazul multor altor programe derulate de AFM, beneficiarii putându-şi alege singuri instalatorii şi sistemele fotovoltaice. 

Procedura ar fi similară celei folosite în cadrul programului Rabla Electrocasnice, unde potenţialii beneficiari se înregistrează pe un site dedicat, selectează tipul de produs electrocasnic pe care vor să-l cumpere, obţin un voucher pe care-l folosesc la orice magazin specializat admis în program.

Amintim că la începutul lunii aprilie, AFM informa la solicitarea „Adevărul” că a reuşit să plătească 1.337 de cereri de decontare din cele depuse în 2019.

AFM a precizat că până la data de 7 aprilie, „în cadrul programului au fost plătite 1.337 cereri de decontare în valoare de 208.188.000 lei” şi că în bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM au fost prevăzute sume care să permită finanţarea tuturor cererilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate impuse de ghidul de finanţare.

Pentru cererile de decontare depuse şi nefinanţate până la această dată, estimăm că plata acestora se va efectua până la sfârşitul lunii iunie 2022, în condiţiile în care documentele aferente sunt complete şi corect întocmite”, a precizat AFM.

Întrebaţi ce probleme au întâmpinat în derularea acestui program, reprezentanţii AFM au răspuns:

 

„Problema întâmpinată în derularea programului este lipsa capacităţii administrative a Administraţiei Fondului pentru Mediu, personalul alocat gestionării programelor aflate în portofoliul AFM fiind subdimensionat în raport cu volumul mare de muncă”.

 

Cât priveşte cererile depuse în sesiunea din decembrie 2021, AFM a precizat, la solicitarea „Adevărul” că „în cadrul Programului Sisteme Fotovoltaice, sesiune lansată în anul 2021, au fost înscrise  44.389 persoane fizice. În cadrul programului, sunt încheiate contracte de participare cu 327 de instalatori validaţi”.

Guvernul a aprobat la 30 martie bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Programele AFM vor avea anul acesta un buget de aproximativ 2,7 miliarde de lei, sumă care va fi utilizată atât pentru onorarea angajamentelor rezultate din sesiuni anterioare, cât şi pentru continuarea programelor deja consacrate şi pentru finanţarea unor programe noi", a transmis Ministerului Mediului. 

Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi a livrării surplusului în reţeaua naţională are un buget de 986 de milioane de lei, care va fi distribuit astfel:

- 686 de milioane de lei pentru aprobarea dosarelor şi încheierea contractelor cu persoanele fizice care au fost înscrise în Program în sesiunea desfăşurată în luna decembrie 2021;

- 300 de milioane de lei pentru relansarea înscrierilor în Program în cursul anului 2022.

Casa Verde Fotovoltaice, un program ambiţios, cu multe deficienţe

Programul Casa Verde Fotovoltaice are drept principal scop utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.  

Persoanele fizice interesate de program s-au înscris în decembrie pe platforma Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), care a devenit ulterior inactivă. Înscrierile au fost suspendate, dosarele depuse au fost anulate, iar după noi intervenţii la sistem şi o nouă simulare, lansarea a reprezentat un eşec

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite