Casa Verde Fotovoltaice: AFM începe să plătească cei 20.000 de lei. Când va începe a doua sesiune de înscrieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
panouri fotovoltaice acoperis

Administraţia Fondului pentru Mediu începe semnarea contractelor cu beneficiarii Programului Naţional „Casa Verde Fotovoltaice”, a anunţat instituţia, precizând că va demara şi o a doua sesiune de înscriere.

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a finalizat evaluarea cererilor de finanţare depuse în cadrul Programului Naţional „Casa Verde Fotovoltaice”, declarând în total 12.718 solicitări eligibile pentru finanţare. Listele finale vor fi publicate în cursul zilei de astăzi pe site-ul instituţiei, www.afm.ro. Suma totală care ar urma să fie finanţată după prima sesiune este de 252 milioane de lei. 

„Mă bucur că, în doar o lună de când mă aflu la conducerea AFM, pot să anunţ finalizarea evaluării tuturor dosarelor depuse în Programul Casa Verde Fotovoltaice. De asemenea, avem de gând ca, în următoarele zile, să le transmitem beneficiarilor spre semnare primele contracte de finanţare nerambursabilă”, a declarat Andreea Kohalmi – Szabo, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

În contextul în care după evaluarea cererilor de finanţare depuse în prima sesiune, bugetul alocat nu a fost epuizat, s-a luat decizia reluării etapei de înscrieri începând cu toamna acestui an, până la epuizarea sumei de 536 de milioane de lei accesate de instituţie în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

„Casa Verde Fotovoltaice este un program care a generat un interes uriaş în rândul românilor, dovadă fiind numărul extrem de mare de cereri. Pentru că fondurile alocate pentru finanţarea programului nu au fost epuizate, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, am luat decizia organizării unei noi sesiuni în toamna anului 2020. Pornind de la experienţa primei ediţii, în calitate de preşedinte al AFM, intenţionez să promovez modificări majore, care să conducă la simplificarea procesului de înscriere în program, la micşorarea duratei evaluării proiectelor şi la extinderea plajei de instalatori. De asemenea, invit toţi solicitanţii care nu au obţinut finanţarea în prima ediţie să reaplice în toamnă”, a declarat preşedintele Kohalmi – Szabo. 

Prin Programul „Casa Verde Fotovoltaice" beneficiarii au putut obţine până la 20.000 lei nerambursabili, reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice, cu o putere minimă de 3kWp.

Principalele motive de respingere a solicitărilor au fost generate de informaţiile şi dosarele incomplete încărcate de către instalatori sau care conţineau documente expirate şi/sau erori. În plus, din cauza unor erori informatice, câteva zeci de solicitări nu au putut fi soluţionate, acestea urmând a fi finalizate în perioada imediat următoare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite