Carnea de porc se scumpeşte din nou în următoarele luni. Care sunt cauzele majorărilor de preţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) estimează pentru lunile următoare o creştere cu minimum 25% a preţurilor pentru consumator. Majorarea ar fi cauzată de creşterea masivă a importurilor, în contextul unei pieţe interne afectată de pesta porcină, şi de preţul ridicat al furajelor, care afectează costul de producţie.

„Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) semnalează diferenţe majore între preţurile plătite fermierilor din ţările Uniunii Europene, comparativ cu România unde, deşi se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei,  consumatorul român plăteşte un cost de produs de nivel european.

În condiţiile în care Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în continuare cu agresivitate pe teritoriul României, balanţa comercială  este puternic afectată de importuri masive, iar costul de producţie este semnificativ afectat de preţul ridicat al furajelor (cu 25% mai mare în 2021 faţă de 2020), APCPR estimează pentru lunile următoare, o creştere cu minimum 25% a preţurilor pentru consumator”, arată asociaţia, potrivit News.ro.

Conform sursei citate, reprezentanţii asociaţiei produc acum numai 30% din consumul de carne proaspătă de porc.

„În contextul în care APCPR nu mai produce decât 30% din consumul de carne proaspătă de porc, sectorul suin resimte o lipsă acută de finanţare şi de măsuri concrete de control şi combatere a PPA, solicităm prim-ministrului şi Guvernului României intervenţia în regim de urgenţă, în vederea implementării măsurilor ce se impun pentru a proteja fermele autohtone producătoare de carne de porc şi pentru a asigura securitatea alimentară pe termen mediu şi lung”, mai arată asociaţia.

APCPR asigură circa 70% din producţia naţională de porcine vii şi reuneşte în prezent 76 membri – ferme de creştere a suinelor, din care 34 au capacitatea de cazare de peste 5.000 capete, şi 12 societăţi prestatoare de servicii pentru filiera cărnii de porc şi unităţi didactice şi de cercetare.

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi, a anunţat, la începutul lunii aprilie, că preţul cărnii de porc va creşte în preajma sărbătorilor pascale.

„Preţul cărnii de porc a ajuns la poarta fermei la 5,5- 6 lei în acest moment. Preţul este cu 20% sub cel de anul trecut. Este greu de prezis dacă se va modifica preţul cărnii în preajma sărbătorilor. Există o tendinţă de creştere cu 1-2 zile înainte de Paşte. În perioada postului scade consumul de carne, iar în săptămâna premergătoare Paştelui este posibilă modificarea preţului pe baza creşterii cererii”, declara Ladoşi.

Potrivit acestuia, la momendul respectiv, un kilogram de pulpă de porc ajungea în magazine la preţul de 19 lei pe kilogram. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite