Care este nivelul corect al redevenţelor la petrol şi gaze

Nivelul încasărilor statului din exploatări este unul dintre motivele pentru care de două săptămâni se protestează faţă de proiectul de la Roşia Montană. Anul viitor însă se prefigurează un scandal şi mai mare, în condiţiile în care în 2014 expiră termenul până la care nivelul redevenţelor la petrol şi gaze nu poate fi modificat. Statul român vrea să le crească „la media europeană”. „Adevărul” vă prezintă care sunt sistemele de taxare în lume.

În acest moment, la nivel mondial există trei mari sisteme de taxare în privinţa exploatării hidrocarburilor, potrivit PricewaterhouseCoopers. Sistemul concesiunilor este cel care este folosit în România în acest moment, sistem care se aplică, de altfel, în toată Europa, dar şi în America de Nord. Acest sistem are la bază redevenţa plătită statului, care în România se situează între 3,5% şi 13,5% în funcţie de dimensiunea zăcământului.

Un alt sistem de taxare este cel care se bazează pe împărţirea producţiei, în care investitorul îşi asumă riscurile, iar statul primeşte o cotă parte din producţie după ce compania petrolieră îşi recuperează investiţiile. Acest sistem este folosit cu preponderenţă în ţările arabe, iar statul poate ajunge să preia chiar şi 70% din producţia zăcământului. Acest sistem este folosit, însă, în special pentru zăcăminte uriaşe şi în state cu rezerve considerabile.

Un al treilea mare sistem este cel bazat pe contracte de servicii, folosit în Mexic şi Iran. 

Asemănări şi deosebiri

În funcţie funcţie de structura zăcămintelor, atunci România se aseamănă cu Italia, ambele având un grad de epuizare ridicat. Zăcămintele României sunt depletate (stoarse până la ultima picătură) în proporţie de 87%. Potrivit studiului PwC, pentru un zăcământ aflat pe uscat, cu o producţie de până la 30.000 de tone de petrol pe an, rata medie de redevenţe este de 3,3%, faţă de 3,5% în România. Grupul Eni, cea mai mare companie de profil din Italia, a plătit în 2012 o redevenţă de 8%, în timp ce media din România a fost de 7-8%. Diferenţa o constituie faptul că impozitul pe profit este de 27,5% în Italia, la care se adaugă o taxă regională de 3,9%. În România, cota unică este de 16%.

În funcţie de nivelul costurilor de operare, România poate fi comparată cu Marea Britanie, unde costul este de 23 de dolari pe baril, faţă de 17 dolari în ţara noastră. Şi maturitatea medie este asemănătoare, britanicii având 82%, însă principala diferenţă o constituie faptul că în Regatul Unit 99% din exploatări se află pe mare. Pe de altă parte, şi în ţara noastră Petrom, Exxon, Lukoil şi alte companii au planuri de extracţie în Marea Neagră. Statul britanic aplică o taxă pe veniturile din petrol de 50%, plus o taxă suplimentară de 32%. Există, însă, un sistem de deduceri care fac ca, efectiv, taxarea să fie la 15%. 

În Danemarca, stat cu care ne comparăm ca producţie există o taxă nominală de 52%, însă efectiv este 18%. În ţara noastră, media este de 7-8%, astfel că există state europene care colectează cel puţin dublu.

România colectează anual doar 1,5 miliarde de lei din redevenţe, suma cumulând atât redevenţele pentru petrol şi gaze, cât şi pe cele pentru minerale.

Locul cinci în Europa ca producţie

România se află pe poziţia a cincea în Europa în privinţa producţiei de ţiţei şi gaze naturale, având un grad de dependenţă de importuri de doar 25%, sub media europeană de 50%, potrivit lui Vasile Iuga, managing partner pentru Europa de Sud-Est în cadrul PriceWaterhouse Coopers (PwC).

Principalul producător de petrol şi gaze din Europa este Norvegia, care a extras anul trecut 1,3 miliarde de barili echivalent petrol (bep). Urmează Marea Britanie, cu 583 milioane bep, Olanda - cu 520 milioane bep, Danemarca - cu 114 milioane bep şi România, cu o producţie de 102 milioane bep.