Camera de Comerţ Americană, despre schimbările la Pilonul II: Stoparea reformei sistemului de pensii ar constitui un precedent periculos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schimbările la Pilonul II vor afecta perspectivele românilor şi ar deteriora perspectivele investiţiilor, consideră Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), care îi transmite premierului Mihai Tudose, într-o scrisoare, că stoparea reformei sistemului de pensii ar constitui un precedent periculos.

Membrii AmCham transmit, în scrisoarea publicată de republica.ro, că sunt îngrijoraţi, împreună cu comunitatea de afaceri, faţă de declaraţiile recente privind industria pensiilor private din România.

„Suntem preocupaţi de faptul că beneficiile acumulate în sistemul de pensii multipilon din România vor fi diminuate, ca o consecinţă a scăderii ratei de contribuţie la fondurile aferente Pilonului II. În mod similar, propunerile de a permite participanţilor să opteze pentru Pilonul II ar submina ulterior diversitatea şi stabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii bazat pe cei trei piloni. Credem că astfel de schimbări vor afecta perspectivele cetăţenilor români, atât persoanele angrenate în procesul de economisire, cât şi pensionarii”, se arată în scrisoarea AmCham către Tudose.

Reprezentanţii AmCham subliniază că OECD, Banca Mondială şi FMI susţin sistemele de pensii multipilon, pentru a împărţi „povara” economisirii pentru perioada de pensionare între guvern, angajatori şi persoane fizice. Potrivit lor, un sistem de pensii multipilon sănătos şi stabil oferă securitate prin diversitate, iar un al doilea pilon obligatoriu adresează problema cetăţenilor care nu economisesc în mod adecvat pentru pensionare.

„În România, legea pentru Pilonul II a fost bine structurată, cu o creştere treptată a ratei de contribuţie. Considerăm că majorarea contribuţiei la 6% este vitală pentru a asigura conformitatea cu Legea nr. 411/2004, având ca rezultat creşterea încrederii în Guvernul României, generând simultan beneficii sociale şi economice semnificative. AmCham România îndeamnă Guvernul să menţină stabilitatea şi predictibilitatea, elemente esenţiale în procesul decizional de investire, atât pentru companii, cât şi pentru persoane fizice”, transmis reprezentanţii.

Aceştia scot în evidenţă faptul că inversarea reformei sistemului de pensii ar deteriora perspectivele investiţiilor în România, dat fiind faptul că administratorii fondurilor de pensii din cadrul Pilonului II s-au implicat înţelegând că mediul de reglementare nu s-ar schimba în mod negativ. „Pentru investitori, atât locali, cât şi străini, asigurarea unui climat general atractiv şi stabil, cu o legislaţie previzibilă şi transparentă, precum şi respectarea statului de drept sunt condiţii esenţiale pentru luarea deciziei de investire şi derularea în bune condiţii a afacerilor. Investind mai mult de 93% din active pe plan intern, fondurile aferente Pilonului II de pensii reprezintă o sursă vitală de economii colectate alocate investiţiilor productive pe termen lung şi investiţiilor în infrastructură - cruciale pentru consolidarea pieţelor de capital şi a economiei”, mai arată AmCham.

Camera de Comerţ Americană în România mai subliniază că „stoparea reformei sistemului de pensii ar constitui un precedent periculos al intervenţiei Guvernului în sectorul privat, cu daune economice, financiare, de încredere şi reputaţie pentru România, în special la nivelul pieţei de capital, într-un moment foarte important al dezvoltării acesteia, când România aspiră la statutul de piaţă emergentă, statut care odată obţinut va atrage investiţii suplimentare în România”.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite