Ca pe timpul lui Ceauşescu: Operaţiunea „Sticle şi borcane” intră în vigoare. Cât vom plăti în plus la magazin şi cum ne putem recupera banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi cumpărătorii de produse ambalate, ale căror recipiente pot fi refolosite, vor fi nevoiţi în curând să achite comercianţilor o garanţie sau să dea la schimb un ambalaj de acelaşi tip. Prevederea se aplică şi în cazul relaţiilor comerciale dintre firme, retailerul fiind obligat să plătească furnizorului aceeaşi garanţie sau să dea ambalajele în schimb.

Noile prevederi legate de gestionarea ambalajelor, publicate în Monitorul Oficial la data de 17 ianuarie, prevede aplicarea lor etapizată, pentru a lăsa timp comercianţilor să se adapteze.

Una dintre prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, prevede că, de la 31 martie, firmele vor trebui să încaseze garanţii în bani de la români pentru ambalajele refolosibile.

Garanţia se returnează doar în baza bonului fiscal

„Începând cu data de 31 martie 2019, valoarea garanţiei băneşti prevăzute la alin. (1) este în cuantum de 0,5 lei/ambalaj (faţă de 2 lei cât se propusese iniţial – n. red.) între operatorii economici şi între operatorii economici şi consumatorul final, în cazul ambalajelor primare reutilizabile, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l, utilizate pentru produse destinate consumului populaţiei”, se arată în actul normativ.

Operatorii economici care comercializează cu amănuntul produse ambalate în ambalaje primare reutilizabile au obligaţia să returneze, la solicitarea consumatorului, în baza bonului fiscal, valoarea garanţiei băneşti în cazul ambalajelor reutilizabile ale produselor comercializate doar dacă sunt într-o stare corespunzătoare pentru a fi reutilizate. 

Şi comercianţii trebuie să plătească garanţii furnizorilor

Circulaţia ambalajelor reutilizabile între operatorii economici se face prin schimb, cu respectarea prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, iar dacă beneficiarii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului aceştia achită o garanţie bănească în schimbul ambalajelor primite. 

Colectarea ambalajelor folosite provenite de la produsele comercializate către consumatori în sistem garanţie se va realiza prin returnare la oricare dintre operatorii economici care comercializează produse ambalate în astfel de ambalaje sau prin punctele de colectare a ambalajelor folosite. 

Operatorii economici care întroduc pe piaţă naţională produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi: 

  

- să marcheze sau să înscrie pe ambalajul primar sau pe etichetă produsului destinat consumatorilor sintagmă „ambalaj reutilizabil”; 

- să organizeze preluarea ambalajelor reutilizabile astfel încât să realizeze, începând cu anul 2019, un procentaj de returnare de minim 80%.  

Firmele care nu marchează produsele cu sintagma „ambalaj reutilizabil” riscă să fie amendate cu sume cuprinse între 16.000 şi 30.000 de lei. Iar dacă nu ating procentajul de returnare de 80%, amenda este cuprinsă între 20.000 şi 40.000 de lei.

 Ţinte noi pentru reducerea cantităţilor de ambalaje nereutilizabile 

Operatorii economici care întroduc pe piaţă naţională produse ambalate sunt obligaţi să aibă, începând cu data de 01 ianuarie 2020 un procentaj mediu anual al ambalajelor reutilizabile din ambalajele utilizate la introducerea pe piaţă a produselor lor, incluzând şi ambalajele luate spre închiriere, de cel puţin 5%, dar nu mai puţin decât procentajul mediu realizat în perioadă 2018 – 2019 şi să crească acest procentaj cu 5%, anual, până în anul 2025 inclusiv. 

Până la data de 1 ianuarie 2021, se stabileşte un sistem de garanţie-returnare care să se aplice şi pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piaţă naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel. 

Noile prevederi şi datele la care vor intra în vigoare pot fi citite AICI.

Citeşte şi:

Se-ntoarce operaţiunea „sticla şi borcanul“. Ministerul Mediului vrea să plătim 2 lei pentru fiecare ambalaj. Cum s-ar recupera banii

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite