Bugetul de stat pe 2018, dezbătut şi aprobat la foc aut0mat în comisiile parlamentare UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dezbătut marţi asupra bugetului de stat pe 2018, adoptând la foc automat bugetele instituţiilor şi autorităţilor. Votul final este programat într-o şedinţă comună a Legislativului, în 21 decembrie.

UPDATE Comisiile reunite de specialitate din Parlament au avizat favorabil bugetul pentru 2018 al Ministerului Apelor şi Pădurilor (MAP), cu 13 voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi o abţinere.

UPDATE Componenta de fonduri europene din cadrul bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fonduri Europene pe 2018 a fost avizată favorabil de comisiile parlamentare de specialitate reunite, cu 17 voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi o abţinere.

UPDATE Bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru anul 2018 a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Parlament. Nu a fost aprobat niciunul din cele cinci amendamente.

UPDATE Bugetul Institutului Cultural Român (ICR) pentru anul 2018 a fost avizat favorabil, în unanimitate, cu un amendament, de Comisiile de cultură ale Parlamentului.

UPDATE Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a fost avizat favorabil de comisiile parlamentare de specialitate reunite. A fost avizat şi un număr de 1.773 de amendamente, care au fost votate în bloc.

UPDATE Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului au avizat favorabil, în unanimitate, cu un amendament, proiectul de buget pe anul 2018 al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

UPDATE Aviz favorabil pe bugetul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). 

UPDATE Bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat.

UPDATE Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului au avizat favorabil, în unanimitate, proiectul de buget al Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres.

UPDATE Bugetul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a primit aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat, cu 11 voturi pentru şi 5 împotrivă.

UPDATE Aviz favorabil din partea comisiilor reunite de specialitate din Parlament pentur bugetului pe 2018 al Ministerului Mediului.

UPDATE Aviz favorabil pe bugetul Consiliului Legislativ pe anul 2018, din partea comisiilor juridice reunite ale Parlamentului. 

UPDATE Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au avizat favorabil bugetul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP).

UPDATE Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au dat aviz favorabil proiectul de buget al Curţii Constituţionale a României (CCR).

UPDATE Bugetul SIE pe anul 2018, avizat favorabil de către Comisia parlamentară specială pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe.

UPDATE Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au avizat favorabil proiectul de buget al Curţii Constituţionale a României (CCR).

UPDATE Comisiile juridice reunite ale Parlamentului au avizat favorabil proiectul de buget pentru Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). 

UPDATE Bugetul Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2018, avizat favorabil de către comisiile juridice reunite.

UPDATE Proiectul de buget al Avocatului Poporului pe anul 2018, avizat favorabil.

UPDATE Comisiile reunite de cultură ale Parlamentului au avizat favorabil proiectele de buget pe anul 2018 ale Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

UPDATE Proiectul de buget al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale pe anul 2018, avizat favorabil cu 16 voturi „pentru” şi patru abţineri.

UPDATE Bugetul Agenţiei Naţionale de Integritate pe 2018, avizat favorabil în comisiile juridice. 

UPDATE Bugetul SRI pe 2018 a fost avizat favorabil de către Comisia de parlamentară de control. Un singur parlamentar, de la USR, s-a abţinut de la vot, în timp ce alţi cinci parlamentari au votat în favoarea proiectului.

UPDATE Bugetul Consiliului Economic şi Social pentru 2018 a fost avizat favorabil cu 28 voturi „pentru” şi 10 abţineri.

UPDATE Bugetul pe anul 2018 pentru Ministerul Cercetării şi Inovării a fost avizat favorabil cu 18 voturi „pentru” şi 10 „împotrivă”, de către comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport de la Camera Deputaţilor şi Senat. 

UPDATE Bugetul Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social pe 2018 a fost avizat favorabil, marţi, de Comisiile reunite pentru muncă şi egalitate de şanse.

UPDATE Comisiile juridice ale Parlamentului au avizat favorabil bugetul Ministerului Justiţiei pe 2018, în forma propusă de Guvern. Amendamentele au fost respinse. 

UPDATE Bugetul Consiliului de monitorizare a implementării convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi a fost avizat favorabil, cu 30 de voturi „pentru” şi şase abţineri.

UPDATE Bugetul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul pe 2018, adoptat în forma propusă de Guvern, nefiind formulate amendamente.

UPDATE Bugetul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul pe 2018, avizat favorabil în comisiile juridice, nefiind formulate amendamente.

UPDATE Bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale pe 2018, avizat favorabil de comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, cu 19 voturi „pentru” şi 11 „împotrivă”.

UPDATE Aviz favorabil şi pentru bugetul Ministerului Sănătăţii, cu 18 voturi „pentru” şi şapte „împotrivă”.

UPDATE A fost avizat favorabil, cu un vot „împotrivă” şi o „abţinere”, bugetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

UPDATE A primit aviz favorabil şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, cu 28 voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi o abţinere.

UPDATE Bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului pe 2018 a fost avizat favorabil. 

UPDATE Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) a primit aviz favorabil pentru bugetul pe 2018, cu 23 de voturi pentru şi 10 împotrivă.

UPDATE Bugetul Ministerului Public pe 2018 a fost avizat favorabil, fără amendamente, în forma propusă de Guvern.

UPDATE Bugetul Academiei Române a fost adoptat, cu 20 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi trei abţineri, fiind aprobate şi însuşite amendamentele propuse care suplimentează suma propusă de Guvern, potrivit Agerpres

UPDATE Bugetul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului a primit aviz favorabil de la comisiile de specialitate, cu 12 voturi pentru, 5 împotrivă şi nicio abţinere.

UPDATE Proiectul de buget al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pe 2018, adoptat favorabil.

UPDATE Bugetul Ministerului Afacerilor Externe, avizat.

UPDATE Bugetul Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2018 a fost avizat, cu unanimitate.

UPDATE Bugetul Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) a primit 13 voturi „pentru”, 6 „împotrivă” şi o abţinere.

UPDATE Bugetul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a primit marţi aviz favorabil, cu 34 de voturi „pentru”, în timp ce 13 au fost împotrivă.

UPDATE Bugetul Secretariatului General al Guvernului (SGG) a fost avizat favorabil, cu majoritate de voturi.

UPDATE Proiectul de buget al Ministerului Transporturilor a primit aviz favorabil, cu 11 voturi „pentru”, 9 „împotrivă” şi o abţinere.

UPDATE Aviz favorabil pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, cu 22 de voturi „pentru„ şi 9 „împotrivă”.

UPDATE Comisiile de apărare au avizat pozitiv bugetul MAI pentru 2018, cu 15 voturi „pentru” şi nouă „împotrivă”.

UPDATE Ministerul Economiei a primit aviz favorabil pentru bugetul pe 2018. 36 de parlamentari au votat pentru şi 15 împotrivă.


Parlamentarii au avut termen până luni, la ora 9:00, să depună amendamente. PNL a anunţat că a depus peste 350 de amendamente la proiectul de buget pe 2018, printre care se numără eliminarea supraaccizei la carburanţi, mărirea pensiilor cu 9% şi eliminarea OUG pentru TVA split. USR a depus 270 de amendamente, dorind mai puţini bani la „Programul Naţional de Dezvoltare Locală” (PNDL) şi fonduri mai mari pentru infrastructură, sănătate şi educaţie. Cele mai multe amendamente, peste 3.000, au fost însă depuse de PMP.

Potrivit calendarului stabilit, marţi, 12 decembrie, de la ora 09.00, au loc şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci, iar între orele 10.00 – 14.00 vor avea loc dezbateri generale în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci.

De miercuri, 13 decembrie, ora 10.00, până sâmbătă, 16 decembrie, ora 12.00, vor avea loc dezbateri în cadrul Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu ordonatorii principali de credite şi elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018.

Luni, 18 decembrie, ora 9.00, vor depune rapoartele Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci cu privire la Proiectul Legii bugetului de stat şi la Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018.

Tot luni, la ora 10.00, va avea loc şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru stabilirea timpilor de dezbatere în plen.

În aceeaşi zi, de la ora 11.00 până la finalizare, va avea loc şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, dezbateri generale şi dezbateri pe anexe.

Joi, 21 decembrie, ora 10.00, va fi dat votul final.

Cabinetul Tudose a adoptat săptămâna trecută proiectul de buget pe 2018. Guvernul estimează o creştere a PIB de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (195,5 miliarde euro), potrivit sintezei proiectului de buget pentru anul viitor, realizată de Ministerul Finanţelor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite