Bugetul Ministerului Transporturilor, suplimentat cu 179 de milioane de lei la rectificare. Bode: Sunt fonduri care vor fi folosite cu precădere pentru investiţii

Bugetul Ministerului Transporturilor, suplimentat cu 179 de milioane de lei la rectificare. Bode: Sunt fonduri care vor fi folosite cu precădere pentru investiţii

Lucian Bode FOTO Andreea Vilcovschi

Ministerul Transporturilor arată că bugetul instituţiei a fost suplimentat cu 179 de milioane de lei, la rectificarea bugetară, ministrul Lucian Bode afirmând că este vorba despre o rectificare „istorică”. „Sunt fonduri care vor fi folosite cu precădere pentru investiţii, pentru derularea corespunzătoare a contractelor încheiate”, afirmă Bode.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Executivul a aprobat în cadrul şedinţei de Guvern desfăşurată luni, 23 noiembrie 2020, ordonanţa de urgenţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020. Prin această rectificare, bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a fost suplimentat cu 179 milioane de lei, din care 130 de milioane de lei pentru realizarea investiţiilor derulate de către unităţile aflate sub autoritatea ministerului şi 49 de milioane de lei pentru derularea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Minister.

Ministrul Lucian Bode afirmă că această rectificare este una „istorică”.

„Rectificarea adoptată de către Guvernul Ludovic Orban se înscrie în angajamentul acestui guvern în susţinerea investiţiilor realizate de către unităţile aflate sub autoritatea ministerului, dar şi asigurarea finanţării pentru obiectivele realizate şi cu finanţare europeană. Sunt bucuros că această rectificare este una istorică. Şi spun acest lucru având în vedere situaţia care se înregistra anii trecuţi când aveam în 2017 - 7,5 miliarde lei, în 2018 - 8,5 miliarde lei şi în 2019 - 11,1 miliarde lei. Anul acesta până acum am avut 12,7 miliarde lei, la care se adaugă şi cei 179 milioane lei. Sunt fonduri care vor fi folosite cu precădere pentru investiţii, pentru derularea corespunzătoare a contractelor încheiate de unităţile MTIC„, susţine Bode, citat în comunicat.

El adaugă că sunt bani şi pentru investiţii şi pentru contractele de deszăpezire şi pentru plata angajaţilor.

„Iar pentru ”trompetele” ce distribuie fake-news-uri le dăm o veste proastă: avem bani şi pentru investiţii, şi pentru contractele subsecvente privind deszăpezirea, dar şi pentru plata angajaţilor din unităţile MTIC. Dacă alţii doar vorbeau de alocări pentru investiţii, banii pe care nu reuşeau să-i consume şi erau luaţi de la transporturi, Guvernul Ludovic Orban chiar face ceea ce a stabilit din prima zi a mandatului: alocă bani pentru dezvoltarea infrastructurii şi a reuşit să schimbe paradigma, din una bazată pe consum, în una bazată pe stimularea investiţiilor. Numai prin asigurarea finanţării putem să dezvoltăm infrastructura şi implicit să dezvoltăm România”, spune ministrul Lucian Bode.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările