Bugetul pe 2016 va fi „confecţionat“ tot cu asistenţa FMI. Cheltuielile eligibile din fonduri UE nu vor fi decontate din buget

Bugetul pe 2016 va fi „confecţionat“ tot cu asistenţa FMI. Cheltuielile eligibile din fonduri UE nu vor fi decontate din buget

Eugen Teodorovici promite că bugetul va fi gata la toamnă

Guvernul va începe în august să construiască legea bugetului pentru anul 2016, după rectificarea de buget de la finele lunii iulie, astfel încât să prezinte proiectul şi partenerilor financiari internaţionali, pentru ca FMI şi CE să-şi dea acordul, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Noi începem deja, după ce terminăm rectificarea de buget, în august începem proiectul legii de buget pe 2016.
Categoric, dacă în octombrie trebuie să fie gata, el trebuie să fie discutat cu partenerii internaţionali, deci în modul în care octombrie va fi trimis spre Parlament. Noi le-am spus (instituţiilor financiare internaţionale – n.r.) că suntem deschişi să discutăm - aici, la Bucureşti, sau la Bruxelles, nu contează - îi vom invita la discuţii.
Este nevoie ca modul în care noi creionăm bugetul să fie confirmat şi de partenerii internaţionali", a afirmat Teodorovici marţi, după o întâlnire cu comisarul european pentru politici regionale Corina Creţu.

Vine FMI sau nu mai vine?

Întrebat dacă reprezentanţii FMI mai vin la Bucureşti până la încheierea acordului în septembrie, ministrul a afirmat că nu poate spune el acest lucru, întrucât este decizia FMI.

"Pe 14 iulie va fi Ecofin, întâlnirea miniştrilor de finanţe, vom vedea atunci care este decizia Comisiei Europene şi după aceea vom aştepta şi decizia Fondului Monetar. Logic este să închei ceea ce ai în bune condiţii pentru a putea discuta despre alt acord", a precizat Teodorovici, fiind întrebat dacă România mai poate solicita un nou acord cu FMI în condiţiile în care acesta nu se încheie cu succes.

„O regulă strictă“

Bugetul pentru anul viitor va avea o regulă foarte clară şi strictă, respectiv că nu vor exista cheltuieli de la bugetul de stat dacă acestea sunt eligibile pentru fonduri europene, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a precizat că astfel se poate degreva bugetul şi mări absorbţia.

"Bugetul anului 2016 va avea o regulă foarte clară, strictă: nu va exista niciun fel de cheltuială din bugetul de stat care poate fi făcută din bani europeni. Obligaţia fiecărui minister în parte va fi aceea ca orice activitate care este eligibilă pe fonduri europene s-o treacă în această categorie pentru a degreva bugetul de stat. Asta este o regulă de la care nu vreau să fac niciun fel de rabat", a afirmat marţi Teodorovici.

El a arătat că sunt foarte multe activităţi în economie care au fost finanţate de la bugetul de stat în ultimii ani şi că acest lucru trebuie să înceteze.

"Sunt bani europeni alocaţi pentru aceste activităţi şi în acest fel degrevăm bugetul de stat, sunt sute de milioane de euro care pot fi folosite din bani europeni.
Dacă facem această abordare încă de la începutul noului ciclul financiar, România are această şansă, pe de o parte să aibă absorbţie de 100%, pe de altă parte banii din contribuţia iniţială să-i folosim în zone unde este nevoie şi să nu revenim asupra unor măsuri luate prin Codul Fiscal", a mai spus Teodorovici.

Un nou departament în MFP

Oficialull a mai anunţat că în Ministerul de Finanţe se va înfiinţa un departament care va avea două activităţi principale, de identificare a cheltuielilor care pot fi tăiate fără să a afecta "bunul mers al economiei" şi a unui mod mult mai eficient de a cheltui banul public.

"Sunt două funcţii moderne, Italia a făcut o astfel de strucutră şi a economisit 20 de miliarde de euro din bugetul propriu. Sper ca ordonanţa să fie adoptată săptămâna viitoare în Guvern", a mai spus ministrul de resort.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: