Bugetul pe 2012 a fost adoptat de Guvern, iar luni ajunge în Parlament: Pensiile şi salariile rămân îngheţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, proiectul de buget pentru 2012, documentul urmând să fie transmis Parlamentului spre dezbatere şi adoptare.

Pensiile şi salariile rămân îngheţate la nivelul celor din 2011.

Guvernul ar putea aloca 1,7 - 1,8 miliarde de lei pentru majorarea salariilor de la mijlocul anului viitor, ceea ce înseamnă o majorare a fondurilor de salarii cu 4,5%.

Bugetul general consolidat pentru anul viitor a fost construit pe venituri totale de 195,3 miliarde lei şi cheltuieli totale de 206,5 miliarde lei. Astfel deficitul va ajunge la 11,2 miliarde lei, reprezentând 1,9% din PIB pe metodologia cash şi sub 3% pe standarde europene.

Veniturile bugetare reprezintă o pondere de 33,7% din PIB, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de acest an, cele mai mari ponderi fiind înregistrate de contribuţiile sociale, TVA şi accize.

Cheltuielile bugetare estimate au o pondere de 35,6% din PIB, faţă de 37,8% din PIB în 2011.
Resursele bugetare interne alocate pentru investiţii vor scădea anul viitor cu 1,3-2 miliarde lei faţă de sumele programate în 2011, dar Guvernul speră să compenseze printr-o absorbţie a fondurilor europene în creştere cu aproape 50%.

Concomitent, subvenţiile scad la 0,91% din PIB, faţă de 1,2 % din PIB în acest an, cheltuielile de personal continuă să scadă şi ele, ajungând la 6,9 % din PIB, de la 7,5% în acest an, cu perspectiva creşteri acestora în cursul anului până la 7,2%, în cazul în care condiţiile economice vor permite acest lucru.

Creştere economică este estimată în intervalul 1,8% şi 2,3%.
Documentul va fi transmis Parlamentului până luni. În mod normal, proiectul trebuie să meargă către Parlament până la data de 15 octombrie, însă guvernanţii au aşteptat încheierea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional.

Aprobarea de către Guvern a proiectului de buget pentru 2012 a fost amânată şi de liderii coaliţiei, după ce mai mulţi miniştri, în principal cei ai UDMR, s-ar arătat nemulţumiţi de fondurile repartizate, în timp ce membri ai coaliţiei, inclusiv din partea PDL, au reclamat fondurile insuficiente repartizate autorităţilor locale.

Cel mai nemulţumit a părut preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care s-a plâns de fondurile alocate Ministerului Culturii, care în urma negocierilor a primit fonduri suplimentare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite