Buget de austeritate în 2019: fără plata muncii suplimentare; indemnizaţiile de hrană şi banii de chirie se plafonează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de ordonanţă de urgenţă care va fi supus aprobării în şedinţa de vineri a Executivului prevede că munca suplimentară nu va fi răsplătită altfel decât prin acordarea unor zile libere

Potrivit proiectului, „munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora”.

Excepţie fac doar militarii, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care muncesc în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, acestora urmând să li se acorde drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare în luna iunie 2017. 

Pe de altă parte, proiectul prevede că, în anul 2019, instituţiile şi autorităţile publice nu vor acorda bilete de valoare şi nici premii şi indemnizaţia de hrană şi indemnizaţia de vacanţă 

Excepţie fac sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, pentru elevii, studenţii, cercetătorii şi profesorii care au obţinut distincţii la olimpiadele internaţionale şi concursurile internaţionale şi naţionale pe discipline de învăţământ şi pentru profesorii care i-au pregătit pe aceştia, cu încadrarea în alocarea bugetară. 

În ce priveşte personalul sanitar, acesta va primi indemnizaţia de hrană la nivelul celei din acest an.

În anul 2019, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se menţin la nivelul lunii decembrie 2018. 

În anul 2019, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2018.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite