Budăi, despre pensiile speciale: Doar 5.306 sunt peste 10.000 lei. 4.300 sunt de câte 4.000 lei. România nu intră în colaps din cauza lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu intră în colaps sub nicio formă din cauza pensiilor care nu sunt pe bază de contributivitate şi nici din toată valoarea pensiilor celor 5 milioane de pensionari, a declarat, duminică seara, la Antena 3, ministrul Muncii, Marius Budăi.

"Din cele 9.312 pensii (de serviciu n.r.), undeva la 5.306 sunt la peste 10.000 de lei, iar restul de 4.000 sunt la sub 10.000 de lei. Şi o parte din aceste pensii sunt pe bază de contributivitate, completarea vine de la bugetul de stat. Din această valoare nu intră România în colaps sub nicio formă, de fapt din toată valoarea pensiilor a celor 5 milioane de pensionari nu intră România în colaps. Probabil se discută mai mult de moralitate. Atâta timp cât în baza de jos avem foarte multe pensii mici, noi acolo trebui să lucrăm şi să ne concentrăm", a spus Budăi, citat de Agerpres.

Întrebat de ce a fost nevoie de ordonanţă pe Codul administrativ pentru pensiile din administraţia locală, ministrul a răspuns că la ora actuală sunt primari care avut mai multe mandate şi au ieşit cu pensii de 1.200-1.400 de lei, calculate doar pe ceea ce au lucrat.

"Eu îmi asum ceea ce spun. Sunt oameni care au fost 4-5 -6 mandate primari, a căror perioadă nu a fost perioadă de contributivitate şi s-a calculat pe ceea ce au lucrat. Au (pensie n.r.) 1.200 - 1.400 de lei.(...) Dacă vrem în administraţia publică oameni care să îşi asume dezvoltarea unei unităţi administrativ-teritoriale cred că trebuie să ieşim un pic din ipocrizie şi să fim conştienţi că acel om trebuie să fie bine reprezentat şi bine îmbrăcat şi să aibă gândul doar la acea unitate administrativ-teritorială", a explicat ministrul Muncii.

În opinia sa, toate partidele din opoziţie au ieşit acum "cu chestia cu pensiile speciale şi lovesc în noi cu pensiile speciale", deşi toţi europarlamentarii din opoziţie ar putea să propună, inclusiv la nivelul UE, proiecte de renunţare la indemnizaţiile de serviciu după încheierea mandatului.

"Legat de pensiile speciale, noi am spus că vom avea o discuţie în Guvern, vom discuta cu toţi cei implicaţi şi nu le-am pus pe toate într-o căciulă şi nu am făcut o harababură. Eu le spun în felul următor: pensii pentru demnitari au acum şi USR, şi PMP şi PNL, au acum europarlamentari. Pentru toţi aceşti europarlamentari în Parlamentul European, la Comisia Europeană, la Consiliul European există aceste indemnizaţii de serviciu după încheierea mandatului. Îi rog dacă sunt atât de corecţi şi atât de aspri cu pensiile speciale să înceapă de sus, din vârful Uniunii Europene, şi să depună acolo proiecte de renunţare la acestea. Chiar îi provoc pe această cale să facă acest lucru în Parlamentul European (...) Colegii din opoziţie au făcut o harababură totală pentru că au băgat toate pensiile acestea într-o căciulă şi pensiile personalului navigant şi pensiile militare şi pensiile din apărare şi ordine publică, alături de magistraţi, toate pentru ei erau pensii speciale", a subliniat Marius Budăi.

Ministrul a adăugat că toate aceste pensii de serviciu pe noua lege nu vor mai creşte decât pe porţiunea de contribuţii.

Conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), numărul de beneficiari de pensii speciale era, la finele lunii mai 2019, de 9.303 persoane, în creştere cu 14 persoane faţă de luna precedentă.

Imagine indisponibilă

Cei mai mulţi, respectiv 3.790, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 18.180 lei (18.150 de lei în aprilie), din care 16.997 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 849 de persoane. Pensia medie era de 5.531 lei, din care 3.367 lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 806 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.451 de lei (2.694 lei de la bugetul de stat).

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.452 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.875 lei, din care 7.694 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 604 persoane, media fiind de 7.747 lei, din care 4.335 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.802 pensionari, pensia medie fiind de 4.233 lei, din care 2.554 lei suportaţi din bugetul de stat.

Potrivit ministrului Muncii, numărul de beneficiari de pensii de serviciu la finele lunii iunie 2019, era de 9.312. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite