Bucurestiul nu are un plan de urbanism general

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucru care afecteaza imaginea si traficul acestuia, sustine Bogdan Georgescu, directorul general al Colliers

O problema acuta a Capitalei este lipsa unui plan de urbanism general, a declarat, ieri, Bogdan Georgescu, directorul general al companiei Colliers International. "Dezvoltarea urbanistica a Bucurestiului este data peste cap, ceea ce are ca efect o imagine defectuoasa a acestuia, o dezvoltare neechilibrata, un trafic dificil si o parcare imposibila", a mai spus Georgescu. El a dat ca exemplu zona Buzesti, in care vor fi construite cinci proiecte de spatii de birouri, fiecare diferita ca structura si ca numar de etaje. "Piata constructiilor se dezvolta neunitar in Capitala, iar Bucurestiul are un trafic aglomerat si un deficit pronuntat de parcari, iar transportul in comun, ca alternativa, prezinta impedimente semnificative", explica reprezentantul Colliers. El a criticat reprezentantii administratiei locale care "nu au experienta si nu sunt suficient de motivati" si acorda autorizatii de constructie "dupa ureche". Numarul mare de spatii de birouri a crescut si cererea de locuri de parcare. Astfel, in Piata Charles de Gaulle au fost construiti 50.000 de metri patrati de spatii de birouri, iar in urmatoarele 18 luni vor lucra aici 3-4.000 de oameni. Acestia vor aduce cel putin 1000-1500 de masini, iar proiectele care se deruleaza aici ofera doar 500 de locuri de parcare. Deci vor ramane intre 500 si 1000 de masini care se vor lupta pe locuri de parcare pe stradutele laturalnice, mai spune Georgescu. El a incheiat subliniind necesitatea colaborarii dintre conducerile firmelor din domeniul constructiilor si administratia publica pentru realizarea unor planuri urbanistice viabile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite