"Brigada Diverse" face săli pline

La 40 de ani de la apariţia comediilor din seria BD, sute de români au umplut sălile de cinematograf în care s-a desfăşurat Maratonul Filmelor "Adevărul" La Bucureşti, tinerii au


La 40 de ani de la apariţia comediilor din seria BD, sute de români au umplut sălile de cinematograf în care s-a desfăşurat Maratonul Filmelor "Adevărul"

La Bucureşti, tinerii au făcut coadă în faţă la Patria, iar la Iaşi, numele actorilor din distribuţie au ridicat publicul în picioare. La Cluj şi la Timişoara, sălile au fost pline.

Invitatul special de la Cinematograful Patria din Bucureşti a fost Jean Constantin. Actorul a declarat că succesul peliculelor din seria BD se explică prin faptul că aceste filme nu au avut niciun fel de tentă politică şi nu erau comandate de partid. Pe de altă parte, artistul a explicat succesul de astăzi prin umorul scenariilor.

"Erau comedii şi românii aveau nevoie să râdă. Românul a ştiut dintotdeauna că râsul e sănătos, iar veselia n-are vârstă", a explicat, râzând, actorul.

Reunirea echipei BD

Despre regizorul Mircea Drăgan, cel care l-a însoţit aseară la deschiderea Maratonului Filmelor "Adevărul" de la Cinema Patria din Bucureşti, Jean Constantin a spus că marele său merit a fost că regizorul îl lăsa să improvizeze. "Nu era rigid. N-a fost niciodată. Ne lăsa liberi, să ne desfăşurăm. Multe replici îmi aparţin, improvizam foarte mult", a declarat actorul.

În cinematograful "Timiş" din Timişoara invitatul special al serii de ieri a fost George Mihăiţă, iar în cinematograful "Republica" din Cluj, omul-surpriză a fost Iurie Darie.

La Iaşi, au fost prezenţi la deschiderea evenimentului critici de film şi actori consacraţi.

Nu rataţi! Vizionaţi, azi, gratuit în patru oraşe, Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara, producţiile din colecţia BD

Mulţi tineri la Bucureşti

La deschiderea evenimentului de la Cinema Patria au participat actorul Jean Constantin, regizorul Mircea Drăgan şi soţia sa, Ioana Drăgan, alături de care au stat Grigore Cartianu, redactor-şef "Adevărul" şi Eugen Şerbănescu, preşedintele Consiliului Naţional al Cinematografiei.

Majoritatea spectatorilor aveau vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Jean Constantin a fost primit de public cu ropote de aplauze. Mircea Drăgan a mulţumit redacţiei "Adevărul" pentru iniţiativă, iar maestrul Jean Constantin a mulţumit regizorului că l-a distribuit în acest film care a contribuit la popularitatea sa. (Mihai Gavrilă)

La Iaşi s-a aplaudat încontinuu

Evenimentul organizat la Iaşi s-a bucurat de prezenţa a peste 400 de spectatori. Au venit tineri, părinţi împreună cu copiii, bătrâni dornici să revadă comediile care le-au marcat tinereţea. Mulţi dintre cei prezenţi au declarat la intrare că se vor întoarce şi mâine pentru că nu sunt siguri că rezistă până la finalul serii.

La gala din deschiderea evenimentului au fost prezenţi invitaţii speciali, criticul de film Ştefan Oprea şi actorul Petrică Ciubotaru, de la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, iar din partea "Adevărului", Ovidiu Nahoi, redactor-şef adjunct. "Aş dori din toată inima să urez, din partea urbei noastre, un bun venit <> la Iaşi", a spus Petrică Ciubotaru. (Cezar Pădurariu)

"Maiorul" Iurie Darie, la Cluj

Sute de clujeni au participat aseară la deschiderea Maratonului Filmelor "Adevărul". La eveniment a participat unul dintre eroii filmului, Iurie Darie, care a venit la Cluj alături de soţia sa, actriţa Anca Pandrea. "Este un lucru
inedit pentru că timp de două zile vrem să promovăm astfel filmele româneşti", a declarat Laurenţiu Ciocăzanu, directorul editorial al publicaţiilor "Adevărul".

"Maiorul" Darie a profitat de ocazie pentru a-şi elogia soţia alături de care a urcat pe scenă. "Este foarte bine să cunoaşteţi un cuplu care este în acelaşi fel educat şi care prezintă publicului lucruri frumoase", a spus actorul. "Este un mare lucru să promovezi din nou mari actori, mari regizori", a punctat şi actriţa Anca Pandrea. (Ioana Oros)

George Mihăiţă, la Timişoara

Timişorenii au venit cu mic cu mare la Cinema Timiş pentru a vedea filmele şi actorii preferaţi din Brigada Diverse. Invitatul special al serii, actorul George Mihăiţă, a fost primit în ropote de aplauze de peste 500 de spectatori. "Timişorenii sunt deosebiţi, iar publicul timişorean este special", a spus actorul.

George Mihăiţă a oferit în cadrul spectacolului un afiş al filmului unei fetiţe al cărei tată este fan BD: timp de o săptămână a urmărit zi de zi filmele din "Brigada Diverse". Printre spectatori s-au aflat şi fani vechi ai seriei. "Am mai văzut filmele, dar în seara asta am venit să le revăd şi să îl văd personal pe George Mihăiţă", a spus Alexandru Scurtu, un tânăr prezent la maraton. (Daniel Dancea)

Încă o zi din Maratonul Filmelor "Adevărul"

Cinematograful Patria din Bucureşti va găzdui şi astăzi proiecţiile filmelor din Colecţia BD: "BD intră în acţiune", "BD în alertă" şi "BD la mare şi la munte".

Accesul se va face în continuare cu un ziar "Adevărul" din data de 6 septembrie 2008. Spectatorii vor primi la intrare un tichet, în schimbul căruia organizatorii le vor oferi câte două pungi de popcorn.

Şi cinematograful Republica din Iaşi îşi va aştepta publicul de la prima oră a dimineţii. Aceeaşi procedură va fi valabilă pentru cinematografele Republica din Cluj şi Timiş din Timişoara.

La Cluj, seria BD va face concurenţă tricolorilor, pentru că tot astăzi se joacă meciul de fotbal România - Lituania. Maratonul Filmelor "Adevărul" se va încheia astăzi, la ora 19.00.