Bogdan Chiriţoiu, despre liberalizarea pieţei de energie: Trebuie să convingem cât mai mulţi oameni să treacă la contracte mai avantajoase pentru ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Oamenii trebuie să se intereseze care sunt cele mai avantajoase oferte pentru gaze şi electricitate pentru că cine nu face nimic, de la 1 iulie, va avea de pierdut, a afirmat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, în cadrul unei emisiuni la Digi24.

Potrivit acestuia, chiar dacă acum diferenţele de cost nu sunt atât de mari, ele se vor vedea la iarnă mai ales la factura de gaze. 

„A apărut momentul de criză din ianuarie, lumea s-a alertat, am văzut creşteri mari la electricitate, pe care acum le vedem în inflaţie. Mare parte din creşterea preţurilor din ultimele luni e legată de creşterea preţului la energie. E bine că se liberalizează piaţa de gaze şi piaţa de electricitate la casnici. Important e să convingem cât mai mulţi oameni să treacă la contracte care să fie mai avantajoase pentru ei.”, a transmis Chiriţoiu la Digi 24.

Conform preşedintelui Autorităţii de Concurenţă, contractele de la 1 iulie nu vor avea cele mai avantajoase condiţii posibile. 

„Furnizorii de gaze şi de electricitate vor avea în oferta lor şi contracte care sunt mai avantajoase pentru clienţii casnici, dar dacă ei nu vor face efortul să se intereseze şi să încheie aceste noi contracte vor fi mutaţi în contracte mai scumpe. Cine nu face nimic la 1 iulie pierde.”, a explicat Bogdan Chiriţoiu.

Acesta aprecizat că, în realitate, la electricitate, diferenţa este de 10 – 20 lei la consum la o gospodărie medie. 

„La gaze, acum, vara, diferenţa nu e mare, dar când va veni iarna, la cei care se încălzesc pe gaze, estimările noastre sunt că diferenţa pe lună va fi de cam 100 - 200 de lei. Nici eu nu m-am organizat bine, am trecut abia în ianuarie, am prins şi eu vreo două luni de iarnă pe contractul vechi. La noi timpul e problema cea mai mare. Nu e foarte simplu să pricepi factura de gaze şi electricitate, pot fi un pic mai prietenoase. ”, a transmis sursa citată.

N-am stat să fac calcule foarte amănunţite, am mers ochiometric. Dar am colegi care ştiu exact câţi bani economisesc. Sunt clar oameni mai judicioşi cu banii proprii decât reuşesc eu să fiu", a declarat Bogdan Chiriţoiu.

Energia electrică şi gazele naturale se vor scumpi diferenţiat de la 1 iulie în funcţie de furnizor, astfel încât preţul gazelor naturale va ajunge cu 20 - 25% mai mare în unele zone ale ţării, iar cel al energiei electrice va creşte cu 5 - 7%, a declarat Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat în urmă cu câteva zile, că românii plătesc un preţ mare la energie din cauza comportamentului speculativ al furnizorilor, care nu au cumpărat energie prin contracte pe termen lung, ci au preferat pieţele mai scumpe.

Potrivit lui Popescu, în acelaşi timp, furnizorii de gaze ar trebui să arate oamenilor în facturi cu cât au cumpărat gazele şi cu cât le vând mai departe, pentru ca toată lumea să vadă dacă scumpirea de 25% anunţată pentru 1 iulie este justificată.

„Am văzut că foarte mulţi furnizori nu şi-au achiziţionat până la sfârşitul anului trecut energia pentru tot anul 2021 pentru consumatorii casnici. Din diverse motive eu pot să bănui că au crezut că nu se va liberaliza piaţa, că vom da înapoi cu liberalizarea pieţei.

Nu s-a întâmplat acest lucru şi evident, neachiziţionându-şi energia producătorilor au cumpărat-o traderii care au scos-o pe piaţa zilei următoare şi aşa a crescut uşor preţul pe piaţa zilei următoare, dar pe piaţa contractelor încheiate anul trecut, cu un an de zile înainte, preţul este acelaşi”, a transmis ministrul. 

Citeşte  si: 

 

Furnizorii de energie, vinovaţi pentru facturile foarte mari ale românilor. Ministrul Energiei: Au crezut că vom da înapoi

 

Oraşele în care se scumpesc cel mai mult energia electrică şi gazele. Calculele unui fost ministru al Energiei

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite