BNR: Scăderea economică va fi aproape de apogeul din 2009. Revenirea este de aşteptat să fie una lentă

BNR: Scăderea economică va fi aproape de apogeul din 2009. Revenirea este de aşteptat să fie una lentă

Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR FOTO Inquam Photos

Banca Naţională a României este de părere că economia va înregistra o scădere apropiată de cea înregistrată la apogeul crizei din 2008-2009, iar revenirea economiilor, implicit şi a celei a României, este de aşteptat să fie una lentă.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Contracţia, fără precedent în perspectivă istorică recentă, indusă de propagarea noului coronavirus a condus la blocaje ample ale lanţurilor de valoare adăugată de la nivel global şi la creşteri semnificative ale volatilităţii de pe pieţele financiare internaţionale. Pe acest fond, deciziile agenţilor economici au fost sever perturbate, fiind de aşteptat ca până la normalizarea situaţiei riscurile în sens descendent la adresa activităţii economice să fie dominante. Chiar şi în absenţa materializării unor riscuri adverse, revenirea economiilor, implicit şi a celei a României, este de aşteptat să fie una lentă”, arată Banca Naţională, în cel mai recent raport asupra inflaţiei, publicat joi.

În schimb, afirmă BNR, o agravare a situaţiei epidemice, scenariu a cărui probabilitate de materializare a crescut, nu ar face decât să mărească provocările la adresa setului de măsuri adoptate de autorităţi, dată fiind epuizarea treptată a spaţiului de acţiune aflat la dispoziţia acestora.

Banca Naţională lucrează cu un scenariu de bază în care ipoteza este menţinerea sub control a situaţiei epidemice interne, de natură a nu face necesară reintroducerea unor măsuri administrative generalizate de distanţare socială în perioadele viitoare.

„Cu toate acestea, resurgenţa recentă a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu virusul SarsCov-2, implicit prelungirea recentă cu încă o lună a perioadei stării de alertă, amplifică incertitudinea privind gradualitatea normalizării activităţii economice. În aceste condiţii, pe ansamblul anului, variaţia medie a PIB este prevăzută să înregistreze o valoare negativă semnificativă, apropiată de cele înregistrate la apogeul crizei economice din 2008-2009, iar pierderile de venit de la nivel agregat urmează a fi recuperate în totalitate pe o perioadă de cel puţin un an”, afirmă BNR.

Banca Naţională este de părere că avansul puternic al consumului din ultimii ani se va întrerupe, iar românii ar putea adopta permanent un comportament de consum rezervat.

„Cotele record de incertitudine atinse în perioada recentă sunt de aşteptat să greveze cu precădere asupra dinamicii investiţionale, implementarea unei suite de programe guvernamentale de facilitare a finanţării companiilor, deşi având în principiu un impact favorabil, nefiind însă de natură să producă clarificări cu privire la durata şi deznodământul crizei, două variabile-cheie pentru deciziile de investiţii ale firmelor. Comprimarea venitului disponibil al gospodăriilor populaţiei şi comportamentul extrem de prudent al acestora, vizibil într-o majorare a ratei de economisire cu scop de asigurare a protecţiei financiare în faţa unor situaţii neprevăzute, precum şi disponibilitatea redusă a unor categorii de bunuri şi servicii vor avea ca efect probabil o întrerupere relativ abruptă a tendinţei favorabile de evoluţie a consumului din ultimii ani. În funcţie de evoluţia crizei medicale, nu este exclusă permanentizarea unui comportament de consum rezervat din partea acestora, în pofida susţinerii financiare oferite de schemele de retenţie a forţei de muncă finanţate de autorităţi”, arată raportul BNR.

Potrivit instituţiei, perspectiva unei contracţii mai ample a activităţii economice a partenerilor externi faţă de cea proiectată în cazul României este de aşteptat a rezulta într-o uşoară deteriorare pe ansamblul anului curent a deficitului de cont curent, acesta urmând să înregistreze pentru al treilea an consecutiv o valoare superioară celei de 4 la sută din PIB.

„Această evoluţie este anticipată şi pe fondul unei ascensiuni a deficitului bugetar semnificativ peste limitele de prudenţă definite la nivel european, în condiţiile majorării cheltuielilor publice destinate atenuării efectelor crizei de sănătate publică, în paralel cu pierderile semnificative de venituri bugetare, ocazionate de contracţia amplă a activităţii economice. În aceste condiţii, analiza determinanţilor dinamicii deficitului bugetar evidenţiază în paralel şi o majorare a cheltuielilor bugetare, sub impactul declanşării stabilizatorilor automaţi implicaţi de conduita contraciclică a politicii fiscale în contextul actual”, potrivit raportului.

BNR arată că, dată fiind natura în continuare presupus temporară a şocului pandemic, este reconfirmată ipoteza unei contracţii a activităţii economice în anul curent.

„Impactul economic al crizei de sănătate publică asupra configuraţiei atât a mediului intern, cât şi a celui extern va continua să contureze surse apreciabile de riscuri şi incertitudini în perioadele viitoare. Din această perspectivă, rămân dificil de evaluat atât viteza derulării acestui proces, cât şi gradul de simetrie a revirimentului economic, în condiţiile în care unele economii vor continua probabil să recupereze pierderile în manieră consecventă, în timp ce în cazul altora, în raport cu dezechilibrele economice preexistente la debutul crizei ori acumulate în timpul pandemiei, perioadele de progres vor alterna cu altele de stagnare sau chiar regres, cu un impact dificil de anticipat asupra configuraţiei în perspectivă a acestor economii”, mai arată BNR.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: