BNR recomanda Finantelor sa se imprumute mai mult de pe piata interna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finantelor spune insa ca vor fi lansate mai multe emisiuni de bonduri internationale, deoarece piata interna nu raspunde unor maturitati mari

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, a declarat ieri ca Ministerul Finantelor ar trebui sa se gandeasca mai mult la finantarea de pe piata interna, lucru care ar conduce la o consolidare a pietei interne a titlurilor de stat. "Datoria publica interna a Romaniei este jignitor de mica, de doar 6%. In curand, nu vom mai avea titluri de stat si va trebui sa mergem doar pe depozite", a precizat Isarescu. Declaratia guvernatorului bancii centrale a fost facuta in contextul discutiilor referitoare la modul de finantare a deficitului bugetar de 3% prevazut pentru anul viitor. In prezent, aceasta finantare se face din fonduri externe (60%) si doar 40% din bani atrasi de pe piata interna. "Cand inflatia va fi de 9%, plasamentele la BNR vor avea un randament de 12%-13%. Acum poate ca bancile pierd relativ, dar in anii urmatori vor castiga. Daca bancherii nu cred ca inflatia va ajunge la 9% si apoi la 7%, vor avea de pierdut", a adaugat Isarescu. Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor, nu a fost insa de acord cu varianta propusa de guvernatorul BNR, motivand ca este mult mai convenabil ca Finantele sa se imprumute din afara. "Deocamdata, piata interna nu poate sa raspunda unor maturitati mai mari. Ideal ar fi ca finantarea deficitului sa fie facuta in mod egal din sume atrase de pe piata interna si internationala. Trebuie sa facem bancile sa inteleaga ca investitiile pe termen lung vor fi mult mai benefice pentru ele. In conditiile in care inflatia continua sa scada, bancile romanesti ar trebui sa fie mai flexibile", a spus Tanasescu. "Pana atunci, ne putem astepta la emisiuni mai mari de bonduri pe pietele internationale", a precizat ministrul Finantelor. Si pentru ca investitorii privesc in ansamblu deficitul fiscal, Tanasescu a anuntat ca tinta Guvernului este de a reduce deficitul cvasifiscal (in prezent de 2,5%) cu inca 0,5%-0,7%. Guvernatorul BNR este de parere ca acest lucru este util, desi, in ciuda exploziei creditului neguvernamental, cresterea totala a creditului pe economie (inclusiv a celui guvernamental) este relativ lenta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite