BNR prezintă, într-un documentar, ce salarii încasează omologii lui Mugur Isărescu din alte state europene

BNR prezintă, într-un documentar, ce salarii încasează omologii lui Mugur Isărescu din alte state europene

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a anunţat la începutul lunii august că are un câştig lunar net de 13.601 euro de la banca centrală FOTO Mediafax

Banca Naţională a României (BNR) a întocmit un documentar în care prezintă salariile pe care le încasează guvernatori ale unor bănci centrale din Uniunea Europeană, pe baza informaţiilor preluate de pe site-urile acestor instituţii, în unele cazuri nefiind publicate date privind nivelul salarial încasat, se arată într-o opinie publicată de Bogdan Mihai, director adjunct al Direcţiei relaţii internaţionale din cadrul BNR.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Trebuie menţionată, încă de la început, dificultatea realizării unei simple comparaţii între veniturile obţinute de guvernatorii şi membrii consiliilor de administraţie ai diferitelor bănci centrale, dată fiind diversitatea structurii veniturilor salariale, a modului de prezentare a acestora, precum şi a regimului fiscal diferit de la un stat la altul. În plus, aria de competenţe, precum şi sistemul de administrare a băncilor centrale variază substanţial, astfel încât responsabilităţile structurilor de conducere ale acestora nu sunt similare. Spre exemplu, în unele cazuri băncile centrale nu au atribuţii legate de supravegherea prudenţială a sectorului bancar, în alte cazuri responsabilitatea pentru procesul decizional se împarte între conducerea executivă şi Consiliul de supraveghere“, arată Bogdan Mihai.
 
La începutul lunii august, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi-a făcut public salariul pe care îl încasează. Astfel, Isărescu a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că are un câştig lunar net de 13.601 euro de la banca centrală, declaraţia fiind o replică la o afirmaţie a economistului Lucian Isar, care a scris pe blogul său că Isărescu ar câştiga 40.000 de euro lunar. Este pentru prima dată când guvernatorul îşi face publice veniturile din 2010 încoace. Din 2010, partea din declaraţia de avere a şefilor BNR privind veniturile încasate de la banca centrală este blurată.  
 
Potrivit informaţiilor prezentate de guvernator, suma de 13.601 euro include salariul lunar net plus indemnizaţia de conducere. „Salariul meu este de 9.495 de euro net lunar, la care se adaugă indemnizatia de conducere de 4106 euro. În total 13.601 euro“, a spus Isărescu.
 
Guvernatorul a precizat că nu şi-a înaintat dosarul de pensie, deşi legea îi permitea.
 
Cât câştigă guvernatorii altor bănci centrale din Uniunea Europeană? Vă prezentăm mai jos informaţiile publicate în documentarul BNR. 
 

1. Banca Centrală Europeană

În anul 2015, salariul de bază (basic salary) plătit preşedintelui Băncii centrale Europene a  fost de 385.860 de euro. Totodată, preşedintele beneficiză în mod gratuit de o reşedinţă oficială aflată în proprietatea BCE.
 
Membrii Comitetului Executiv şi membrii cu normă întreagă ai Consiliului de Supraveghere angajaţi de BCE primesc, pe lângă salariul anual de bază, alocaţii suplimentare pentru reşedinţă şi reprezentare. La acestea se adaugă şi alte sume cu titlul de alocaţii, cum sunt cele pentru întreţinerea locuinţei, alocaţii pentru copiii minori şi alocaţii şcolare (household, child and education allowances), în funcţie de situaţia individuală a fiecărei persoane. Suplimentar, aceşti reprezentanţi ai conducerii instituţiei beneficiază de plăţi făcute de BCE în contul contribuţiilor acestora la fonduri specializate pentru asigurări medicale şi împotriva accidentelor.
 

2. Banca Angliei

În anul financiar 2014 - 2015, venitul total (total remuneration) al Guvernatorului a fost de 879.773 lire sterline, echivalentul a 1.022.540 euro. Această sumă reprezintă:
 
Salariu de bază (base salary) – 480.000 lire sterline, echivalentul a cca. 557.893 euro;
 
Avantaje în natură impozabile (taxable benefits) – 251.633 lire sterline, echivalentul a 292.467 euro, în care sunt incluse alocaţia pentru locuinţă (în sumă de 250.000 lire sterline, echivalentul a 290.569 euro) şi contribuţia pentru asigurări şi servicii medicale, în sumă de 1.633 lire sterline, echivalentul a 1.898 euro;
 
Contribuţii la fondul de pensii al băncii (pension benefits) – 148.140 lire sterline, echivalentul a 172.180 euro.
Banca Angliei publică acelaşi tip de informaţii şi pentru ceilalţi membri ai Consiliului de administraţie (The Court of Directors).
 

3. Banca Naţională a Belgiei

În anul 2015, salariul anual (annual gross salary) al Guvernatorului a fost de 478.559 euro, al Viceguvernatorului de 382.847 euro, în timp ce ceilalţi membri ai Consiliului de administraţie au primit un salariu anual de 330.040 euro.
 
Totodată, membrilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Belgiei le este oferit un plan de pensii suplimentar faţă de cel standard la nivel naţional. În anul 2015, contribuţia plătită de Banca Naţională a Belgiei, în cadrul acestui plan de pensii, pentru cei opt membri ai Consiliului de administraţie, a însumat 729.195 euro.
 

4. Banca Olandei

În anul 2015, venitul anual brut (total remuneration - in gross terms) al Preşedintelui, însumând 421.145 euro, a fost compus din:
 
Salariu anual (salary) inclusiv prima de vacanţă şi al 13-lea salariu – 378.646 euro;
 
Contribuţie a angajatorului la asigurarile sociale (employer’s social insurance contributions and other compensation) – 18.067 euro;
 
Contribuţie a angajatorului la schema de pensii (employer’s pension contributions) – 24.432 euro.
 
Banca Olandei aplică un sistem dualist de administrare, format din două paliere de conducere, respectiv Consiliul de Supraveghere (Supervisory Board) şi Directorat (Governing Board).
 
Aceasta publică informaţii legate de veniturile membrilor ambelor structuri de conducere.
 

5. Banca Centrală a Germaniei

În anul 2015, venitul (remuneration) Preşedintelui a fost de 436.356 euro, fiind format din:
 
Salariu de bază (pensionable salary) - 354.549 euro;
 
Remuneraţie specială, care nu este inclusă în salariul de bază (non-pensionable remuneration) - 76.694 euro;
 
Alocaţie pentru diferite cheltuieli (standard expenses allowance) - 5.113 euro.
Deutsche Bundesbank publică informaţiile legate de remuneraţiile pe care le primesc şi ceilalţi membri Consiliului de administraţie.
 

6. Banca Spaniei

Salariul anual (annual gross salary) al Guvernatorului a fost în anul 2015 de 174.734 euro. Pe lângă salariu, Guvernatorul beneficiază de alte alocaţii suplimentare (supplementary personal allowances), pentru care nu sunt disponibile informaţii publice.
 
Banca Spaniei publică informaţii privind remuneraţiile membrilor structurilor de conducere, respectiv ai Consiliului de administraţie şi ai Comitetului executiv.
 

7. Banca Centrală a Ungariei

Remuneraţia lunară (monthly remuneration) a Guvernatorului, stabilită prin noul Act on the Magyar Nemzeti Bank (intrat în vigoare în luna iulie 2016) este de 5.000.000 forinţi, care reprezintă la cursul actual aproximativ 16.116 euro.
 
În plus, mai sunt acordate alte avantaje (non-cash allowances, benefits in kind and social benefits), pentru care nu sunt disponibile informaţii publice.
 
De asemenea, menţionăm că şi Banca Centrală a Ungariei aplică un sistem dualist de administrare, responsabilitatea pentru adoptarea deciziilor importante fiind împărţită între conducerea executivă şi Consiliul de supraveghere. Remuneraţia celorlalţi membri ai structurilor de conducere este calculată în raport cu salariul Guvernatorului, fiind stabilită prin lege ca un procent fix din venitul acestuia.
 

8. Banca Naţională a Cehiei

În anul 2015, valoarea salariului (gross salary) Guvernatorului a fost de 190.391 euro, acesta fiind compus din salariu de bază(basic wage), primă de vacanţă (holiday pay), bonusuri de performanţă (performance-related bonuses), bonusuri pentru lucrul în zilele nelucrătoare (bonuses for working on non-working days).
Banca Naţională a Cehiei publică acelaşi tip de informaţii şi pentru ceilalţi membri ai Consiliului de administraţie.
 

9. Banca Franţei

Banca Franţei nu publică informaţii privind remunerarea individuală a membrilor structurilor de conducere ale instituţiei (Consiliul General – 11 membri şi Comitetul Executiv – 15 membri), ci doar valoarea agregată a veniturilor respective, care a fost de 3,1 milioane euro în 2015 (gross remuneration and payment in kind).
 
Guvernatorul primeşte un salariu echivalent cu cel al Vicepreşedintelui Consiliului de Stat (Conseil d’Etat), al cărui salariu nu este public.
 

10. Banca Naţională a Poloniei

Banca Naţională a Poloniei nu publică informaţii referitoare la veniturile conducerii băncii.
 

11. Banca Centrală a Luxemburgului

Banca Centrală a Luxemburgului publică în formă agregată veniturile celor 3 membri ai conducerii executive (Executive Board),care în anul 2015 au însumat 736.878 euro.
 

12. Banca Greciei

Banca Greciei nu publică informaţii referitoare la veniturile conducerii instituţiei. În trecut, astfel de informaţii au fost furnizate membrilor Parlamentului naţional, la solicitarea acestora, răspunsurile respective fiind vehiculate la vremea respectivă de către media în spaţiul public.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările