BNR, în alertă: Bănci furate la scară largă. Cum au fost păcălite de falsificatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buletin carte de identitate foto mai

Cărţi de identitate foarte bine contrafăcute, emise pe numele unor persoane care chiar există, au fost folosite pentru obţinerea de credite, a spus şeful supravegherii bancare din BNR, Nicolae Cinteză, precizând că sunt câteva bănci care au fost deja păcălite.

”Au apărut cărţi de identitate în sistem foarte bine contrafăcute şi sunt câteva bănci în sistem care au fost deja păcălite. O singură bancă s-a prins, celelalte habar nu au avut că fuseseră păcălite. Actele de identitate aparţin unor medici care există în mod real, doar că falsificatorii le-au furat identitatea. Reţeaua a făcut destul de multe asemenea acte de identitate. Dumneavoastră verificaţi la Fisc nivelul veniturilor, dar verificaţi de fapt o persoană care există în realitate. Unul dintre cei cărora li s-a furat identitatea e un şef de secţie dintr-un spital din Capitală. Omul respectiv ”luase” credite din 5 bănci”, a spus miercuri şeful supravegherii bancare din BNR, NIcolae Cinteză.

Acesta a participat miercuri la conferinţa Forumul Bancar Român: Tendinţe şi provocări în banking-ul românesc, organizat de Piaţa Financiară.

Cinteză a explicat şi cum a fost depistat primul fals. ”Acolo unde e valabilitatea actului de identitate a apărut un spaţiu în plus, între ziua şi luna expirării. În rest, e perfectă contrafacerea. Una dintre bănci a sesizat acest spaţiu, l-au mai plimbat pe client vreo 2-3 zile şi apoi s-a aflat că în baza aceluiaşi buletin au fost acordate vreo 4 credite!, a spus Cinteză, citat de Hotnews.

Potrivit acestuia, cărţile de identitate sunt făcute undeva în afara României. 

”Recomandarea mea e să solicitaţi şi alte documente: facturi de telefon, de utilităţi sau alte documente care să vă convingă ca cel care solicită creditul e aceeaşi persoană cu cea din faţa Dvs”, a precizat şeful supravegherii din Banca Centrală.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite