BERD a îmbunătăţit prognoza de creştere a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei României în 2019 şi a menţinut prognoza privind PIB-ul în 2020, se arată într-un raport publicat de instituţia financiară internaţională şi preluat de Agerpres.

Conform celor mai recente previziuni ale BERD, economia României ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de 4%, faţă de un avans de 3,2% previzionat în mai. Pentru 2020, BERD a păstrat estimarea privind o expansiune de 3,2% a PIB-ului României.

În schimb, deficitul bugetar va depăşi 3% din PIB, potrivit raportului referitor la perspectivele economice regionale, publicat miercuri de instituţia financiară.

„Potrivit estimărilor, economia României a accelerat de la un ritm deja solid de 4% în 2018 la 4,6% în prima jumătate a anului 2019. Consumul privat a avut cea mai mare contribuţie la această creştere, susţinută de o ofertă limitată de angajaţi pe piaţa muncii, politica fiscală pro-ciclică, incluzând majorări de salarii în sectorul public, a pensiilor şi a salariului minim, şi un ritm crescut al creditelor de retail”, potrivit raportului BERD.

Banca mai arată că rata şomajului, de circa 4% în iunie 2019, este cea mai scăzută din ultimul deceniu, făcând recrutările dificile şi conducând la creşterea salariilor.

Deficitele gemene au crescut însă ca urmare a măsurilor de stimulare prociclice adoptate de guvern, subliniază instituţia internaţională.

„În pofida creşterii exporturilor, deficitele gemene s-a adâncit din 2015, în contextul în care creşterea cererii interne a impulsionat importurilor şi mai mult. Deficitul bugetar nominal a atins 3% din PIB în 2018 (al doilea ca mărime la nivelul UE) şi este aşteptat să depăşească acest nivel în 2019. Ca aspect pozitiv, datoria guvernamentală este încă redusă după standardele regionale, la circa 35% din PIB, şi a rămas stabilă o perioadă semnificativă, datorită creşterii nominale mari”, notează economiştii BERD.

BERD menţionează ca un element pozitiv nivelul încă scăzut al datoriei guvernamentale, conform standardelor regionale, de 35% din PIB, care este stabil de ceva timp, datorită creşterii nominale ridicate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite