Benzina de 14 lei litrul, disponibilă şi în România. La ce se foloseşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O benzină specială, cu o cifră octanică foarte mare, este disponibilă şi în România, deocamdată doar în câteva benzinării din patru oraşe.

Benzina MOL Racing Fuel 102+ se adresează şoferilor pasionaţi de condus sportiv şi care doresc să beneficieze de o experienţă îmbunătăţită atunci când se află la volan. 

“Ne bucurăm că le putem oferi clienţilor noştri carburantul MOL Racing Fuel 102+. Este un carburant unic, special, destinat maşinilor de curse şi celor pasionaţi de raliuri, dar poate fi folosit cu succes de către toţi şoferii care  sunt pasionaţi de condusul sportiv şi care se află în căutarea unei experienţe unice la volan”, a declarat Camelia Ene, CEO&Country Chairman MOL Romania.

Avantajele utilizării acestui tip de carburant de ultimă generaţie, prezent doar în reţeaua staţiilor MOL, sunt numeroase: caracteristicile tehnice ale acestui tip de benzină conferă un raport de compresie bun şi o performanţă ridicată, precum şi elasticitate la cuplul motorului. Totodată, există şi avantaje ale utilizării acestui carburant care depăşesc sfera strict tehnică. Astfel, MOL acordă 5 puncte de loialitate MultiBonus la fiecare litru de benzină MOL Racing Fuel 102+.

Carburantul MOL Racing Fuel 102+ poate fi achiziţionat din 4 staţii din Bucureşti (Nicolae Caramfil, Timpuri Noi, Muncii, Râmnicu Vâlcea) precum şi din Braşov, Cluj şi Timişoara. Benzina MOL Racing Fuel 102+ înglobează know-how-ul valoros al Grupului MOL în materie de carburanţi. Este o benzină cu cifră octanică ridicată, de minimum 102 COR, şi nivel ridicat de oxigen, mărind raportul de compresie şi asigurând performanţă maximă motorului. 

Surse avizate au declarat pentru „Adevărul” că preţul acestui carburant special este de 13,99 lei.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite