Băsescu: Redevenţele nu se pot modifica, dar pot fi majorate cele două taxe adiacente dacă vrem mai mulţi bani la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Victor Ponta vorbeşte despre stabilitate în mediul fiscal, dar el induce instabilitate prin prelungirea cu un an a actualului sistem de redevenţe, a declarat preşedintele Traian Băsescu, care a adăugat că nu redevenţa trebuie să se modifice de la 1 ianuarie 2015, ci două taxe – cea pe câştigul din liberalizarea pieţei gazelor şi cea pe resursele minerale, care ar trebui să dispară şi să fie înlocuite cu o taxă mai mare.

Şeful statului a arătat că redevenţa este stabilită pentru toţi cei 44 de concesionari, iar ea nu poate fi modificată fără acordul acestora pentru că este prevăzută în contracte de concesiune încheiate pe 10-20-30 de ani. În schimb, la sfârşitul acestui an expiră alte două taxe percepute companiilor care exploateză resurse de petrol şi gaze în România: taxa de 60% pe câştigul din liberalizarea preţului la gaze şi taxa pe extracţia de resurse minerale de 0,5%. Există două variante, spune Băsescu: fie se păstrează denumirea acestor taxe şi ele sunt majorate pentru a colecta mai mulţi bani la buget, fie ele sunt înglobate într-o singură taxă, una nouă, eventual mai mare, tot pentru a încasa mai mulţi bani la buget. 

„Înţeleg că este o mare dezbatere legată de...Aaa, am înţeles că domnul Ponta vorbeşte de stabilitate şi că de-aia nu introduce redevenţe noi de la 1 ianuarie. Ce stabilitate când faci rectificare bugetară în iulie, septembrie şi decembrie. Tu, premier, faci trei rectificări în cinci luni şi vii să vorbeşti de stabilitate. Penibil trebuie să fii să vii să vorbeşti de stabilitate“, a spus Băsescu. 

„O să vorbesc despre redevenţe. Înţeleg că asta îl frământă pe Victor Ponta, stabilitatea fiscală, să nu deranjeze companiile prin modificarea redevenţelor. Îl atenţionez că nu poate să modifice redevenţele. Ele sunt stabilite prin Legea petrolului şi gazelor, între 3% şi 13,% în funcţie de mărimea zăcământului. Ca să modifici redevenţele trebuie să te adresezi tuturor celor 44 de concesionari de pe teritoriul României şi trebuie să ai acordul tuturor. ce îi scrie lui Victor Viorel în legea de privatizare vizează strict OMV petrom şi nu e aplicabil şi celorlalte companii cu concesiuni. Ce poate însă face Guvernul, lângă redevenţă, care este între 3% şi 13,5% din producţie, în funcţie de mărimea zăcământului, este să modifice suprataxa pe gaze din câştigul de liberalizare şi taxa pe resurse. Acestea trebuie să dispară la 1 ianuarie 2015 în mod normal. Guvernul le poate menţine numele şi să le mărească, fără să fie nevoie să negociezi cu ei, sau poate anula cele două taxe şi le poate îngloba într-o nouă taxă, la care să mai adauge ceva ca să încaseze mai mulţi bani la buget. Repet, în afară de redevenţă, care este în contractele de concesiune ale tuturor companiilor, care nu poate fi modificată, ca sunt concesiuni pe 20-30 de ani, mai sunt aceste două taxe care pot fi modificate fără acordul lor. Cine trebuia să facă acest lucru? Ministerul Finanţelor. El administrează Codul Fiscal, iar aceste taxe se găsesc în Codul Fiscal.  Taxele sunt o opţiune a unui stat, nu trebuie negociate, spre deosebire de redevenţe la care trebuie să ai discuţii cu toţi concesionarii. Toată lumea ştia că de la 1 ianuarie 2015 se scot cele două taxe şi se va introduce o nouă taxă. Premierul vorbea astăzi de stabilitate. Nu, aşa induce instabilitate. Toată piaţa a aşteptat să ştie care va fi taxa pentru următorii zece ani, iar acum se amână cu un an şi planurile lor de afaceri nu pot fi făcute, vor aştepta încă un an pentru a afla care vor fi aceste taxe. Ministerul de Finanţe trebuia să ia în mână Codul Fiscal şi să vadă ce face cu el în timp util. Am văzut declaraţii de genul: «păi dacă introduceam o nouă taxă, dacă creşteam redevenţele la 3 decembrie» Dar cine te-a pus, frate, s-o faci la 3 decembrie? Se dezbate public de cel puţin un an de zile că la 31.12 expiră actualul sistem de taxe şi că trebuie înlocuit cu alte soluţii“, a mai spus preşedintele. 

Miercuri, Ponta a argumentat decizia Guvernului de a prelungi actualul sistem de redevenţe petroliere şi nu de a-l schimba pentru mai mulţi bani la buget cu faptul că nu pot fi operate modificări „peste noapte“, deşi Guvernul a început de un an discuţiile pe această temă cu firmele petroliere.

Ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, precizase anterior că sistemul de redevenţe pentru sectorul petrolier nu va mai fi modificat pentru anul viitor, ci menţinut prin ordonanţă de urgenţă cu aceleaşi taxe, urmând ca o nouă formulă să fie gândită ulterior.

Bugetul de stat încasează anual redevenţe miniere şi petroliere care se cifrează în jurul sumei de un miliard de lei.

Principalele companii din sectorul petrolului şi gazelor din România sunt OMV Petrom, Rompetrol (deţinută de KazMunaiGaz din Kazahstan), Lukoil (Rusia), MOL (Ungaria), Eni (Italia) şi Romgaz Mediaş.

Producţia de gaze este asigurată în proporţii aproape egale de Romgaz şi OMV Petrom. OMV Petrom este singura companie care extrage ţiţei, având acest drept prin contractul de privatizare către grupul austriac OMV, în 2004.

Mai puteţi citi: 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite