Băncile continuă şirul concedierilor şi în 2020. Zeci de mii de angajaţi au fost deja puşi pe liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile globale au anunţat anul acesta cele mai masive reduceri de locuri de muncă din 2015, în contextul încetinirii economice şi adaptării la era digitală, scrie profit.ro.

Peste 80% din tăierile de posturi anunţate sunt în Europa, unde dobânzile negative vin în completarea îngrijorărilor legate de evoluţia economiei şi a incertitudinilor politice şi comerciale, notează profit.ro

Peste 50 de creditori au anunţat, în total, tăierea a 77.780 de posturi, cel mai puternic val de restructurări în sectorul bancar începând cu 2015, când au fost defiinţate 91.448. 

Banca americană Morgan Stanley este cel mai recent jucător de piaţa bancară care pregăteşte restructurări. Astfel, pe final de an, banca de investiţii a decis să desfiinţeze 1.500 de locuri de muncă Pe parcursul anului, băncile germane, care depind de exporturi mai mult decât celelalte economii mari, au anunţat cele mai multe restructurări, în contextul războiului comercial. 

Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a  anunţat că va desfiinţa 18.000 de locuri de muncă până în 2022.  

Cei de la Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, au anunţat şi ei că plănuiesc să elimine 4.300 de posturi, extinzând un plan de restructurări început în urmă cu trei ani. 

Banca italiană UniCredit, prezentă şi pe piaţa românească, a anunţat în decembrie că va desfiinţa 8.000 de locuri de muncă la nivel global până în 2023. 

Banco Santander din Spania va desfiinţa peste 5.400 de posturi, britanicii de la HSBC - 4.000, Barclays - 3.000, iar francezii de la Societe General, peste 2.000. 

Noi concedieri aşteptate în 2020 

Băncile vor continua, probabil, să anunţe reduceri de locuri de muncă anul viitor. Potrivit informaţiilor din presa locală, banca spaniolă Banco Bilbao Vizcaya Argentaria pregăteşte desfiinţarea unot locuri de muncă anul viitor. 

Totodată, potrivit surselor, elveţienii de la Julius Baer Group iau în calcul concedieri pentru reducerea costurilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite