Banca Mondială: Recesiunea va fi cea mai gravă de la al Doilea Război Mondial. Cum se va adapta forţa de muncă noilor provocări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criza coronavirus - recesiune FOTO Shutterstock

Directorii generali sunt sceptici privind evoluţia economiei globale, cu atât mai mult cu cât Banca Mondială a prognozat că recesiunea care se va instala va fi cea mai gravă de la cel de-al Doilea Război Mondial.

„În ceea ce priveşte direcţia economiei globale în următoarele 12 luni, directorii generali sunt mult mai pesimişti acum decât erau la sfârşitul anului 2019, doar 30% spunând că avansul economic se va îmbunătăţi în anul următor. Şi cu un motiv întemeiat: Banca Mondială prognozează că economia globală va scădea cu 5,2% în 2020, reprezentând cea mai profundă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Ca urmare, liderii de organizaţii se confruntă, de asemenea, cu incertitudini cu privire la propriile operaţiuni, doar 15% indicând că sunt foarte încrezători în perspectivele de venituri ale organizaţiei lor”, arată un sondaj realizat de PwC.

CEO Panel Survey este o extensie a sondajului anual global CEO Survey al PwC, fiind realizat în rândul a 699 directori generali, dintre care 16% conduc organizaţii cu venituri de 1 miliard USD sau mai mult, 32% companii venituri între 101 milioane USD şi 999 milioane USD şi 40% cu  venituri de până la 100 milioane USD.

Munca de acasă va fi păstrată pe termen lung de multe companii

Patru din cinci directori generali se aşteaptă ca munca de la distanţă în companiile lor să continue pe termen lung, după ce au constat că temerile privind scăderea productivităţii în perioada de lockdown s-au dovedit nefondate, rezultă din raportul CEO Panel Survey realizat de PwC la nivel global, în perioada iunie-iulie 2020.

Un sondaj anterior PwC, CFO Pulse, din luna aprilie arăta că aproape jumătate dintre directorii financiari se aşteptau la scăderea productivităţii din cauza lipsei capacităţilor de lucru la distanţă. Două luni mai târziu, acest procent a coborât la 26%. 

”Directorii generali consideră că au trecut un test critic în ultimele luni şi acum sunt pregătiţi să valorifice tendinţele durabile aduse de COVID-19. Noua normalitate a pus la încercare capacitatea companiilor de a-şi desfăşura activităţile fără ca angajaţii să călătorească, fără întâlniri în persoană şi alte modalităţi de lucru ce păreau indispensabile şi le-a impus să se adapteze pentru a avea o productivitate comparabilă sau mai mare. Cultura organizaţională, specificul afacerii şi investiţiile în tehnologie au jucat şi vor juca un rol foarte important în acest proces, unele activităţi devenind chiar mai eficiente. Pe viitor ne aşteptăm ca multe companii să îmbine munca de de la distanţă cu cea de la birou”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.  

Două teme cheie au rezultat din răspunsurile date de directorii generali atunci când au fost întrebaţi despre priorităţile lor. Prima temă este intenţia de a adopta mai mult digitalizarea în cadrul companiilor, fie prin automatizarea operaţiunilor principale, fie adăugând produse şi servicii digitale. Cea de-a doua temă cheie vizează dezvoltarea unei forţe de muncă mai flexibilă şi mai implicată prin creşterea ponderii lucrătorilor la distanţă şi a celor contingenţi, precum şi prin programe de îmbunătăţire a siguranţei şi sănătăţii.

În aceste condiţii, tendinţele generate de pandemia COVID-19 care vor continua sunt automatizarea, menţionată de 76% dintre directorii generali, spaţiile de birouri cu puţini angajaţi (61%), securizarea lanţurilor de aprovizionare (58%), contractele temporare (54%) şi siguranţa publică (50%).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite