Aveţi dificultăţi financiare? Cât de mari trebuie să fie datoriile pentru a fi ajutaţi să vă redresaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123 RF
FOTO 123 RF

Creşterea continuă a preţurilor din ultimii ani, dar şi deprecierea constantă a leului faţă de moneda europeană, dolar şi chiar francul elveţian a generat pentru mulţi dintre români dificultăţi financiare, aceştia fiind în imosibilitatea de a-şi mai putea plăti la timp ratele la bănci sau de a-şi achita facturile curente.

Persoanele care au dificultăţi financiare pot beneficia, potrivit legii, de un răgaz pentru plata datoriilor, redresarea financiară putând fi solicitată însă numai în anumite condiţii, conform legii insolvenţei persoaneloor fizice.

Principala condiţie este ca datoriile, pentru că nu este vorba de una singură, să fie mai vechi de 90 de zile. Adică, pentru a beneficia de procedura insolvenţei, prin care solicită redresarea financiară, o persoană trebuie să aibă mai multe datorii restante. Spre exemplu, dacă are doar o restanţă la întreţinere, chiar dacă se află în imposibilitatea de a putea plăti, persoana fizică nu-şi poate cere insolvenţa.

O altă condiţie importantă este legată de cuantumul acestor datorii, fie că este vorba de datorii la bănci, întreţinere sau facturi curente. Valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al datoriilor scadente ale debitorului necesar pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active şi este de 15 salarii minime pe economie, adică cel puţin 31.200 lei, respectiv 6.500 euro, calculat la cursul actual.

Prevederile legii insolvenţei persoanelor fizice se aplică debitorilor persoane fizice care au domiciliul, reşedinţa sau reşedinţa obişnuită de cel puţin şase luni anterior depunerii cererii în România şi care sunt în stare de insolvenţă şi nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, în termen de un an, capabile să-şi execute obligaţiile astfel cum au fost contractate, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru ele şi persoanele pe care le au în întreţinere.

Pe de altă parte, procedura de insolvenţă nu se poate aplica persoanelor fizice care au mai fost subiectul unei astfel de proceduri (finalizată cu eliminarea datoriilor reziduale) cu mai puţin de cinci ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenţei sau celor care se află deja într-o astfel de procedură.

De asemenea, nu pot apela la procedura insolvenţei cei care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, a unei infracţiuni de fals sau a unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, cei care au fost concediaţi în ultimii doi ani din motive ce le sunt imputabile, cei care, deşi sunt apţi de muncă, nu au făcut eforturi pentru a se angaja sau au refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus sau orice altă activitate care le-ar putea aduce venituri, dar şi cei care acumulează noi datorii în timp ce se află în stare de insolvenţă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite