Atunci când cererea monetară este inelastică într-o ţară, cum este în ţările mediteraneene, atunci beneficiile pentru taxarea prin inflaţie mare sunt foarte multe. Autorităţile monetare în ţări cu inflaţie peste medie au câteodată reflexul de a uza inflaţia pentru a mări produsul intern brut şi pentru a reduce valoarea datoriei publice. Echilibrul între cererea de inflaţie din partea publicului (de obicei publicul vrea inflaţie mică) şi oferta de inflaţie din partea guvernului prin autoritatea monetară (de obicei vor PIB mărit prin taxa de inflaţie mare) are de obicei două caracteristici:

  1. Cei ce iau deciziile nu pot surprinde publicul şi, aşadar, cresc angajabilitatea permanent şi veniturile bugetare.
     
  2. Rata reală a inflaţiei aşteptate este mai mare decât rata inflaţiei la care decidentul s-a compromis în campanie.


Aşadar, EMS este o unealtă pentru a schimba setul de beneficii a autorităţii monetare. Francesco Giavazzi şi Marco Pagano argumentează că excesul de inflaţie a EMS se traduce prin aprecierea rate de schimb, ceea ce duce la inflaţie mai mică în echilibrul non-cooperativ. Aceasta înseamnă eliminarea ineficienţei care provine din lipsa de credibilitate a autorităţilor monetare.

Aşa cum ne-am dat seama cu toţii, EMS înseamnă aderarea la euro şi cedarea instrumentului cel mai drag al populiştilor cum sunt şi pesediştii, manipularea ratei de schimb.