Autostrăzi 2015. De ce costă tronsonul Comarnic-Braşov peste 2,5 miliarde de euro şi cine va plăti aceşti bani

Autostrăzi 2015. De ce costă tronsonul Comarnic-Braşov peste 2,5 miliarde de euro şi cine va plăti aceşti bani

Dacă Guvernul ar avea astăzi toţi banii, pentru construcţia magistralei rutiere ar fi suficientă suma de 2,7 miliarde de euro, dar costurile de finanţare şi plăţile de disponibilitate umflă acest preţ până la 8,4 miliarde de euro.

Statul ar fi plătit 2,7 miliarde euro pentru construcţia, operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic-Braşov timp de 30 de ani dacă ar fi avut banii acum.

Dar adăugând costurile de finanţare, suma urcă la 8,45 miliarde de euro, în vreme ce şoferii vor fi taxaţi cu 7 lei (tarif indexabil), reiese dintr-un document referitor la proiectul Comarnic-Braşov publicat ieri de Ministerul Transporturilor şi CNADNR.

„Valoarea de 2,73 miliarde de euro reprezintă suma totală pe care statul român ar plăti-o pentru construcţia (pe o perioadă de 4 ani) şi pentru operarea şi întreţinerea autostrăzii Comarnic - Braşov (pe o perioadă de 26 de ani), sub condiţia ca această sumă să fie disponibilă azi“, se arată în documentul citat.

Potrivit informaţiilor cuprinse în document, nivelul plăţii de disponibilitate (în termeni reali, fără inflaţie) este de 325,2 milioane de euro pe an. Pe o perioadă de 26 de ani, costul total ar ajunge astfel la 8,45 miliarde de euro.

Construcţia costă doar 1,6 miliarde de euro

În condiţiile în care autostrada va avea o lungime de 53 de kilometri, preţul total pentru construcţie, operare şi întreţinere pe perioada concesiunii este cuprins între 51,5 milioane de euro pe kilometru în varianta fără credite şi 159,5 milioane de euro pe kilometru în varianta care acoperă toate costurile de finanţare.

Costul total de construcţie al autostrăzii, în baza ofertei câştigătoare a asocierii Vinci+Strabag+Aktor, este de 1,82 miliarde de euro fără TVA.

Construcţia propriu-zisă este estimată la 1,66 miliarde de euro, la care se adaugă cheltuieli pentru servicii de inginerie şi proiectare de 109,7 milioane de euro şi alte costuri (asigurări, inginer independent) evaluate la 54,8 milioane de euro.

De cealaltă parte, concesionarul va beneficia de trei categorii de venituri, respectiv plăţi de disponibilitate de la autoritatea publică, venituri din tariful de concesiune achitat de utilizatorii autostrăzii (taxa percepută şoferilor), deduse din plata de disponibilitate, şi venituri din utilizarea infrastructurii secundare (chirii sau redevenţe achitate de entităţile care operează benzinării sau alte spaţii de servicii).

Nivelul plăţii de disponibilitate urmează să fie definitivat după ajustarea costului de construcţie şi stabilirea costurilor efective de finanţare la momentul închiderii financiare.

7 lei, taxa de autostradă

Pe autostradă va fi implementat un sistem de taxare "semi-închis", care va prevede bariere la cele două capete, la Comarnic şi la Râşnov, precum şi cabine de taxare la Sinaia, Buşteni şi Predeal.

„Tariful de concesiune ce va fi plătit de un autoturism pentru întreaga lungime a autostrăzii este preconizat a fi de 7 lei cu TVA inclus, supus indexării. Nivelul tarifului perceput este stabilit în funcţie de distanţa parcursă de vehicul. Pentru un vehicul din categoria 2 (vehicul a cărui înălţime deasupra primei osii frontale este mai mare de 130 cm) se va plăti în funcţie de numărul de osii cu care este prevăzut vehiculul, de exemplu un astfel de vehicul cu 2 osii plăteşte de două ori valoarea plătită de un autoturism şi până la de 3 ori pentru un astfel de vehicul cu 5 sau mai multe osii“, se arată în document.

Acest tarif de concesiune va fi perceput după ce autostrada va fi operaţională.

Autostrăzi 2015. O lună până la semnarea contractului?

Premierul Victor Ponta a cerut marţi ministrului Transporturilor, Ioan Rus, ca până pe 15 februarie să fie decisă semnarea contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii sau, dacă nu, rezilierea procedurii.

Asta pentru că termenul de semnare a contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov a fost amânat de mai multe ori.

Statul a mai încercat de două ori să construiască autostrada Comarnic-Braşov, ultima tentativă având loc în 2010.

Autostrada este împărţită în secţiunile Comarnic Sud - Comarnic Nord (3,4 km), Comarnic Nord - nod rutier Buşteni (16,3 km), nodul rutier Buşteni până la nodul rutier Predeal (12,8 km), nodul rutier Predeal până la nodul rutier Râşnov (15,2 km) şi nodul rutier Râşnov până la Cristian (5,4 km).


Riscurile istorice, alt motiv de scumpire

Infrastructura rutieră învechită şi degradată, volumele scăzute de trafic, disponibilitatea redusă de plată a taxelor de utilizare a drumurilor, spaţiul fiscal limitat şi ratingul de ţară scăzut sunt principalele „constrângeri obiective“ care duc la scumpirea autostrăzii în raport cu alte proiecte similare din Europa.

Contractul Autostrazii Comarnic Brasov

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările