Autostrada Timişoara-Lugoj, lot 1, deschisă de astăzi circulaţiei

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că deschide astăzi, la ora 10.00, circulaţia pe tronsonul de autostradă Timişoara-Lugoj, lot 1, respectiv km 44+500 - km 54+000. Acest tronson este prima autostradă din România finalizată înainte de termen.

Lucrările de construcţie pentru tronsonul de autostradă Timişoara – Lugoj au fost executate de Asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – Carena SpA Impresa di Construzioni.

Valoarea contractului este de 210 milioane de lei, fără TVA, iar proiectul face parte din programul finanţat din fonduri comunitare POS-T, Fonduri de Coeziune – 85% şi 15% de la bugetul de stat.

Autostrada Timişoara-Lugoj are o lungime de peste 32 de kilometri, continuă autostrada Arad-Timişoara şi cuprinde două loturi - varianta ocolitoare Timişoara - 9,5 kilometri şi Timişoara-Lugoj - 25,6 kilometri.

Tronsonul de autostradă inaugurat astăzi începe de la Nord de localitatea Giarmata, la circa un kilometru de aceasta şi se orientează către Sud-Est, ocolind Giarmata prin Est, după care traseul merge pe la Nord de DN 6 şi se termină la Nord de kilometrul 54+000, unde se asigură schimbul de trafic cu DN6.

Lotul 1 al Autostrăzii Timişoara Lugoj avea ca termen de finalizare luna aprilie a anului viitor, lucrările începând în 2011.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările