„Autostrada Soarelui va fi una cu adevărat modernă“. CNAIR a anunţat ce lucrări se vor face şi când vor fi terminate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Soarelui Foto CNAIR
Autostrada Soarelui Foto CNAIR

Autostrada Soarelui A2 va fi una cu adevărat modernă, devenind autostradă inteligentă, cu ajutorul fondurilor europene, a anunţat directorul adjunct al CNAIR, precizând şi care vor fi lucrările de modernizare şi când ar trebui să fie terminate.

"Concesionarea spaţiilor de servicii, a spaţiilor pentru încărcarea electrică, modernizarea agenţiei de taxare de la Feteşti, podurile dunărene care intră la reabilitare vor face ca autostrada A2 să fie o autostradă cu adevărat modernă în câţiva ani", a declarat directorul general adjunct al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ovidiu Barbier.

Potrivit acestuia, podurile dunărene nu au beneficiat de lucrări de reabilitare din anul 1987 şi acum există posibilitatea de a fi obţinută finanţare europeană.

"Podurile dunărene sunt podurile la care din 1987 nu au fost făcute niciun fel de lucrări, doar întreţinere curentă măruntă. (...) Reabilitarea a 2,6 kilometri de viaducte şi poduri dunărene este o lucrare impresionantă şi care pentru România înseamnă enorm de mult. Finanţarea europeană pe care o avem, să spunem, în proporţie de peste 90% asigurată în acest moment, chiar dacă încă nu este finalizată documentaţia, dar pe toate discuţiile pe care le-am făcut avem toate şansele să avem finanţare şi aceste poduri vor avea toate elementele moderne ale unor poduri şi structuri de metal care există în lume: schimbarea aparatelor de reazem, rosturi, tablierele ranforsate şi cu pretensionări exterioare în zonele unde trebuie făcute aceste pretensionări etc.

Această lucrare va dura circa doi ani şi jumătate şi bineînţeles că vom circula şi atunci cu restricţii (pe A2 - n. r.), adică vom avea practic jumătate de cale. Nu se va închide total, vom lucra pe jumătate de cale. Există posibilitatea asta tehnică, dar vor mai fi perioade de sugrumare a traficului", a explicat el.

Potrivit acestuia, procedura de lucru încă este în fază de propunere şi se va face tot posibilul ca reabilitarea să se facă sub trafic atât cât se va putea, fără să se pericliteze calitatea lucrării.

"La podurile dunărene, procedura de lucru care este încă o propunere, deci nu avem o procedură de lucru clară în acest moment, vom face tot posibilul ca ea să se facă sub trafic, cât se va putea din ea, însă există în mod sigur anumite operaţiuni care nu se pot face sub trafic", a arătat Barbier.

El a admis că este foarte posibil ca în următorii 2-4 ani să fie restricţii pe A2, însă nu este vorba de restricţii de săptămâni şi luni continue, ci de câteva zile, într-un interval anunţat înainte, în perioada când se face ridicarea de prese.

"Lucrările - aceasta este o estimare - toate aplicaţiile de finanţare se derulează până undeva în jurul lunilor septembrie-octombrie - o estimare realistă este undeva pentru martie-aprilie anul viitor să avem procedura lansată şi cu constructor pe ea. Vor intra în reabilitare Podul de la Cernavodă şi Feteşti, adică braţul Borcea şi Dunăre, inclusiv viaductele de acces. Greu de spus cât vor costa. Vor fi restricţii către mare, pentru că sunt lucrări care nu pot fi amânate, tablierele de metal se degradează şi au fost făcute lucrări foarte slabe, adică nu au fost structurale", a menţionat directorul adjunct al CNAIR.

Barbier a subliniat că s-a cerut ca în expertiză să se pună absolut toate elementele de siguranţă de circulaţie ale unui pod modern în anii 2020.

În ceea ce priveşte Autostrada A2, aceasta va fi un proiect pilot modern pentru România din punct de vedere al siguranţei circulaţiei.

"Este un proiect pe care noi îl facem într-un regim total aparte decât ce s-a întâmplat până acum. Nu avem achiziţia serviciilor de proiectare pentru această lucrare. O facem in house. Am adus alături de noi specialişti din diverse domenii, de la poliţie rutieră, siguranţă rutieră, avem oameni şcoliţi în Anglia, care şi-au făcut studiile pe siguranţă, pe safety, şi lucrează alături de noi. Suntem într-un colectiv. În casă ne facem acest proiect.

El va fi scos şi dat publicului, va fi prezentat într-o conferinţă de presă în 2 luni maxim, care va cuprinde absolut toate elementele moderne ale unei autostrăzi din afară. De exemplu, dacă sunt în momentul acesta 5 panouri luminoase cu mesaje dinamice de la Bucureşti la Constanţa, o să fie 46.

Senzori meteo-rutieri care vor transmite în timp real porţiunile de autostradă pe care este polei sau ceaţă sau vânt, în aşa fel încât să nu instituim restricţii pe km întregi, ci doar pe zona respectivă, comunicaţii speciale...

Suntem acum în discuţii cu STS şi cu infrastructura de comunicaţii a CFR cu care vrem să facem o colaborare pentru a avea din punct de vedere al comunicaţiilor nişte aspecte mai delicate pe care le vom detalia ulterior, în aşa fel încât să avem - propunerea noastră sper să fie acceptată - să putem să transmitem mesaje către conducătorii auto în timp real - un sistem dacă vreţi similar cu Ro-Alert, în caz că există probleme majore, accidente.

Dar toate acestea sunt studii. Tot ce va fi în acel proiect vom comunica atunci când îl vom finaliza. Se poate spune că va fi un fel de autostradă inteligentă. Nu descoperim apa caldă. Tot ce facem pentru România facem ce există afară", a mai spus oficialul CNAIR.

În plus, concesionarea spaţiilor de servicii, a spaţiilor pentru încărcarea electrică, modernizarea agenţiei de taxare de la Feteşti, podurile dunărene care intră la reabilitare vor face ca Autostrada A2 să fie o autostradă cu adevărat modernă în câţiva ani.

"Staţia de taxare de la Feteşti este un proiect care a stat în sertar 2 ani, nu înţelegem de ce. Terenul era cumpărat, aveam tot ce ne trebuia pentru acest proiect. Îl scoatem acum din nou, modernizăm staţia de la Feteşti, pentru că ştiţi că au fost foarte multe blocaje, dublăm numărul de porţi. Vor fi 12 porţi în loc de 6. Apoi, licitaţia pentru staţiile de încărcare electrice este în derulare. Cred că mai este puţin şi se face adjudecarea lor.

Am scos două perechi de spaţii de servicii din contractul mare de concesiune şi le vom scoate separat pentru a face primele două restaurante de genul acela aerian, cum sunt în Italia, autogrill-urile, peste autostradă.

Vom face licitaţie pentru acele două concesiuni separat. Una este la km 75 pe A2 şi una pe centura Constanţa - concesiune pe 20 de ani, apoi ne rămâne nouă în proprietate. Mai era partea de radio. Nu avem buget alocat, pentru că radioul este concesiune peste tot în lume, nu există un post de radio subvenţionat de compania de drumuri din ţara respectivă sau plătit de ei. Este un post de radio al autostrăzii, ca în Franţa, Italia, Germania, peste tot, care are informaţii de trafic în timp real, muzică, programe comerciale. Vom apela la o concesiune şi pentru acest serviciu", a afirmat acesta.

Întrebat cât va dura proiectul, Ovidiu Barbier a răspuns: "Ceea ce v-am spus eu este vorba de un interval de 2 ani, 2 ani şi jumătate, maximum 3 ani. Nu trebuie să dureze mai mult". 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite