Austria limitează creditarea pentru Europa de Est în încercarea de a-şi menţine ratingul AAA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băncile austriece vor limita acordarea de credite la diviziile din Europa de Est, în condiţiile în care oficialii de la Viena fac eforturi pentru ca ratingul de ţară să nu fie retrogradat de agenţiile financiare.

Cererea a venit din partea autorităţilor de supraveghere austriece, potrivit Finacial Times. Decizia Austriei demonstrează că până şi economiile puternice ale zonei euro simt presiunea crizei datoriilor, susţin jurnaliştii de la Financial Times.

O dovadă în plus a faptului că problemele se extind şi în Est este decizia Ungariei de a cere un acord de tip preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană la numai 18 luni după ce a renunţat la sprijinul celor două instituţii cu ajutorul cărora a evitat falimentul în criza din 2008-2009.

Banca centrală a Austriei a anunţat într-un comunicat că Erste (care deţine în România BCR, cea mai mare bancă locală), Raiffeisen (a patra mare bancă din România după active) şi Bank Austria, deţinută de UniCredit (pe locul cinci pe piaţa locală) vor fi împiedicate să împrumute mai mulţi bani decât strâng din depozite pe pieţele din Europa de Est.

Expunerea celor trei bănci faţă de Europa Centrală şi de Est depăşeşte PIB-ul Austriei, ridicând temeri că guvernul nu are capacitatea de a le salva dacă lucrurile se înrăutăţesc. Anunţul a venit în condiţiile în care diferenţa dintre randamentele titlurilor austriece şi cele germane, considerate cele mai sigure din Europa, a ajuns la valori record şi are menirea de a calma pieţele.

Oficiali din sectorul bancar au declarat că noile măsuri nu vor avea un impact major asupra afacerilor din Est pentru că deja se aplică finanţarea noilor credite din depozitele subsidiarelor, dar analiştii spun că măsura poate afecta creditarea.

"Este o decizie care în principiu face băncile austriece (şi titlurile de stat) mai sigure. Dar, măsura este prociclică şi impactul imediat asupra ţărilor unde băncile austriece sunt prezente ar putea să nu fie unul tocmai pozitiv", consideră Christian Keller, economist în cadrul Barclays Capital.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite