Au fost adjudecate liniile ferate neinteroperabile din regionala Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, în urma licitaţiei publice desfăşurate azi la Bursa Română de Mărfuri au fost adjudecate 7 secţii CF de pe raza Sucursalei Teritoriale Craiova, care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile. Grupa Craiova, care cuprinde secţiile CF Cărbuneşti - Albeni, Amaradia - Bârseşti, Băbeni - Berbeşti - Alunu, Argeşelu - Câmpulung - Goleşti, Vâlcele - Curtea

"Valoarea contractului de închiriere, stabilită în urma licitaţiei publice, este de 1.965.500 lei/an, fără TVA. Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de 4 ani, iar criteriul de selecţie, a celei mai bune oferte, a fost chiria cea mai mare şi preluarea în cel mai scurt timp de la adjudecare. Operatorul economic (gestionar de infrastructură), desemnat câştigător, este obligat să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative", se arată într-un comunicat al CFR SA.

Ce se va mai scoate la închiriat

Pentru următoarele grupe de secţii CF neadjudecate astăzi procedura de închiriere se va repeta.

Secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale Bucureşti: Ploieşti Crâng - Ploieşti Vest; Ploieşti Vest - Târgovişte Nord – Fieni - Pietroşiţa; Diteşti - Gura Palăngii; I.L. Caragiale - Diteşti; Buda - Slănic; Ploieşti Nord – Măneciu.

Secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale Timişoara: Oraviţa - Anina; Oraviţa - Iam.

Secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale Braşov: Sebeş Alba - Petreştii de Pădure

Secţii neinteroperabile aflate pe raza sucursalei teritoriale Iaşi: Dorneşti - Gura Putnei - Putna; Dornişoara - Floreni; Gura Humorului - Dărmăneşti; Crasna - Huşi.

CNCF “CFR” SA are posibilitatea să ofere în regim de închiriere - prin licitaţii publice la Bursa Română de Mărfuri -, secţiile de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile către operatori economici, conform prevederilor HG 643/2011. Închirierea unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă reprezintă unul din angajamentele incluse în programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizează reducerea cheltuielilor şi a activităţilor neprofitabile. Prin programul de eficientizare a activităţii CNCF “CFR” SA urmăreşte respectarea angajamentelor Guvernului României cuprinse în Scrisoarea de Intenţie, semnată cu Fondul Monetar Internaţional şi Memorandumul de Înţelegere cu Uniunea Europeană.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite