Asociaţia Marilor Reţele Comerciale: Modificarea Legii 321 privind comercializarea produselor alimentare va submina comerţul modern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR)  consideră amendamentele din Legea 321, privind comercializarea produselor alimentare, neconcurenţiale şi discriminatorii şi solicită eliminarea lor din proiectul de act normativ.

Marii retaileri susţin că „aprovizionarea pe lanţul scurt“, concept adoptat de Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor, „nu reprezintă deloc o garanţie nici pentru consumatorul român că va avea acces la produse româneşti într-o pondere mai mare – dar la preturi egale sau mai mici -  şi nici pentru producătorii români că vor fi apăraţi de concurenţa unor producători externi“.

Retailerii dau de înţeles că acreditarea ideii că prin noua lege vor fi sprijinite interesele producătorilor români, mai ales ale celor mici, reprezintă o inducere în eroare a opiniei publice.

„Dimpotrivă, apare riscul ca, de exemplu, producătorii bulgari să devină mai atractivi pentru magazinele din sudul României şi cei din Ungaria pentru magazinele din vestul ţării. În prezent, supermarketurile reprezintă principalul canal de promovare a produselor româneşti, iar această tendinţă va continua. Motivaţia este simplă: consumatorii din România solicită produse româneşti”, se atrată într-un comunicat transmis de AMRCR.

Retailerii mai spun că majoritatea magazinelor pe care le reprezintă îşi dezvoltă proiectele împreună cu producătorii locali „prin oferirea de servicii logistice şi oportunităţi de promovare. Aceste acţiuni sunt realizate prin bugete de marketing – adică şi prin aşa-numitele «taxe de raft» – explicit acceptate şi de legislaţia comunitară. Prin efectul schimbărilor legislative preconizate, acestea nu vor mai fi posibile“.

Potrivit AMRCR contestatarii practicilor marilor magazine nu cunosc noile modele comerciale aplicate pe piaţă.

„Astfel de grupuri instigă la nerespectarea principiilor de piaţă şi a libertăţilor economice ale comercianţilor şi consumatorilor. Prin utilizarea unor mesaje populiste - de genul «agricultura noastră poate să livreze 100%» -  se urmăreşte crearea unei atmosfere generale de ostilitate, chiar de ură, faţă de supermarketuri. Victime directe ale modificărilor preconizate pot fi însă mulţi alţi producători locali care, prin eforturi comune, tenacitate şi inteligenţă au reuşit să devină parteneri consacraţi ai marilor lanţuri de magazine şi să intre pe piaţa extrem de competitivă cu produse româneşti. Aceştia sunt în pericol de a fi înlăturaţi de pe piaţa foarte greu obţinută de către cei cărora li se garantează practic business-ul prin instituirea unei cote obligatorii indiferent de performanţă “, se mai arată în comunicatul AMRCR.

În demersul lor, retailerii cer autorităţilor statului să analizeze mai atent modul în care susţinătorii noilor amendamente din legea privind comercializarea produselor alimentare.

„Sperăm că experienţa în domeniu a unor foşti înalţi demnitari ai Comisiei Europene să se facă simţită. Astfel, amintim că punctul de vedere al Guvernului, semnat în februarie 2016 de Primul Ministru Dacian Cioloş, a fost negativ. Totuşi, Ministerul Agriculturii a  declarat public că sprijină respectivul proiect de lege pentru că este în interesul producătorilor români. Nu a prezentat însă nicio analiză care să ofere o minimă garanţie că producătorii români au capacitatea verificată prin care să susţină - constant, cantitativ, calitativ-sortimental sau logistic -, aprovizionarea magazinelor cu cotele obligatorii de produse impuse de noua formă a legii“ mai transmit retailerii.  

În ceea ce priveşte decizia Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor, reprezentanţii marilor magazine precizează că „textul adoptat omite să precizeze şi ce trebuie să facă retailerii în cazul în care promisiunile triumfaliste vehiculate public nu se confirmă în realitate.  Abordarea dezechilibrată a legii este evidentă. Producătorul va scăpa cu o amendă, dar retailerul este pasibil de ridicarea licenţei“.

AMRCR face mai multe analize pe baza textului proiectului de lege şi consideră că multe amendamente sunt neclare şi ar putea crea confuzie.

„Comerţul modern a adus în România un plus de civilizaţie şi satisfacţie pentru consumator, iar pentru statul român este un contributor financiar semnificativ şi transparent, numeroase familii şi comunităţi bazându-se pe locurile de muncă oferite de marii retaileri. Aceste beneficii sunt astăzi în pericol. AMRCR îşi exprimă speranţa că oamenii de decizie responsabili în această ţară vor găsi formulele adecvate pentru a putea iniţia şi construi politici şi soluţii inteligente şi fezabile referitoare la  întreaga problematică acoperită de Legea 321, care să ia în considerare toţi actorii lanţului comercial“, mai spun retailerii.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite