Asigurători: Dauna medie pe RCA a fost de 9.128 lei în prima jumătate a anului în curs, faţă de 8.609 lei în primul semestru din 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
polita rca masina calculator bani

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (ANSAR) a precizat marţi că dauna edie pe RCA a fost de 9.128 lei în prima jumătate a anului în curs, faţă de 8.609 lei în primul semestru din 2020.

Astfel, pentru corecta informare a tuturor românilor, aducem următoarele clarificări: 

Dauna medie RCA în prima jumătate a anului 2021 este 9.128 lei, faţă de 8.609 lei în semestrul 1/2020. Numai pentru vătămări corporale şi deces, dauna medie a crescut de la 45.657 lei în semestrul 1/2020 la 67.566 lei în perioada similară a anului 2021, în creştere cu 48% 

Prima medie anualizată aferentă asigurărilor RCA a fost de 639 lei în semestrul 1 din 2021 (pentru a avea un termen real de comparaţie cu dauna medie pe aceeaşi perioadă de timp şi pentru a utiliza cele mai recente date publice disponibile şi a nu face presupuneri). Totodată, conform Raportului ASF, în perioada iunie 2017 – iunie 2021, prima medie a înregistrat o scădere de 13%, în timp ce dauna medie s-a majorat cu 27%.

Fără rezervele de daună, nu ar exista bani pentru soluţionarea evenimentelor notificate asigurătorilor cu întârziere. Pe scurt, rata daunei RCA este valoarea procentuală a daunelor + a rezervelor, raportat la primele câştigate pe RCA, adică 109% (conform Raportului ASF privind Evoluţia pieţei de asigurări, pag. 29).

Cu alte cuvinte, indicatorii oficiali calculaţi de ASF privind rata daunei RCA ne arată că la fiecare 100 lei încasaţi din RCA, o companie de asigurări are nevoie, suplimentar, de încă cel puţin 9 lei pe care trebuie să îi aducă pentru a plăti daunele şi constitui rezerve de daună adecvate.

La această rată a daunei trebuie adăugate taxele de funcţionare, contribuţiile la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Fondul Naţional de Protecţie, precum şi cheltuielile de distribuţie şi administrare. Astfel, rata combinată tehnică pentru RCA a devenit în acest interval de timp peste 142%  - adică acţionarii asigurătorului trebuie să vină cu bani pentru a susţine activitatea de asigurări RCA. Subliniem că orice valoare a ratei combinate tehnice de peste 100% arată că o companie de asigurări pierde bani din activitatea sa de bază, cea de subscriere (deci de preluare a unor riscuri).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite