ASF a sesizat organele de cercetare penală în privinţa subsidiarei de asigurări a Eximbank, unde fostul şef s-a destrăbălat pe bani publici

ASF a sesizat organele de cercetare penală în privinţa subsidiarei de asigurări a Eximbank, unde fostul şef s-a destrăbălat pe bani publici

Banca de stat Eximbank deţine 93% din acţiunile companiei de asigurări unde Frîncu a fost director

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aplicat în ianuarie amenzi de 190.000 de lei, în urma unui control inopinat la Compania de Asigurări Reasigurări Exim România, şi a sezizat organele de cercetare penală asupra unor fapte care ţin de activitatea fostei conduceri, a anunţat instituţia.

Declanşat în octombrie 2013, controlul ASF a vizat perioada 2012 - 2013 şi a verificat modul de funcţionare a sistemului de control intern, managementul riscului şi auditul intern, modul de înregistrare şi evidenţă a dosarelor de daună şi de constituire/eliberare a rezervelor, activitatea de subscriere a poliţelor şi respectarea prevederilor legale cu privire la controlul intermediarilor.
 
Potrivit instituţiei, controlul a constatat încălcări semnificative ale legislaţiei asigurărilor cu privire la neînregistrarea în evidenţa tehnică şi contabilă a societăţii a unor poliţe emise printr-un intermediar extern, lipsa unui sistem de control intern adecvat, care a permis expunerea societăţii la riscuri prin încheierea de poliţe în afara limitelor de competenţă.
 
„Prin urmare, Consiliul ASF a dispus, în data de 28 ianuarie 2014, amenzi totale de 190.000 de lei şi a sesizat organele de cercetare penală asupra unor fapte care ţin de activitatea de asigurare şi care întrunesc, în opinia ASF, elemente de natură infracţională (verificarea acestor indicii ţinând de alte instituţii ale statului). Totodată, ASF a solicitat societăţii un plan de măsuri pentru remedierea aspectelor constatate (o parte dintre acestea fiind remediate în cursul controlului)“, se arată într-un comunicat al ASF.
 
Amenzile au fost aplicate societăţii, membrilor Directoratului şi Consiliului de Supraveghere din perioada 2012-2013, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Radu Soviani, citat de Mediafax.
 
Bijuterii şi călătorii
 
Guvernul a anunţat, marţi, că va sesiza Parchetul asupra unor nereguli identificate la CARE România, controlată de stat prin Eximbank, acuzând inclusiv decontarea de către fosta conducere a unor cheltuieli în scop personal, precum vacanţe, mese la restaurant, bijuterii.
 
Societatea are ca obiect principal de activitate efectuarea de operaţiuni şi activităţi de asigurare (cu excepţia asigurărilor de viaţă) şi, ca obiect secundar, realizarea unor activităţi de reasigurare, având un capital social în sumă totală de 44,1 milioane lei deţinut, în procent de 93,78%, de către Eximbank, în calitate de acţionar majoritar fondator, precum şi de acţionari persoane fizice, în procent de 6,22%, statul fiind astfel, în mod indirect, acţionar majoritar.
 
Cine e vizat
 
În document se arată că, în perioada supusă controlului, din conducerea executivă a CARE România au făcut parte Radu Frîncu în calitate de preşedinte al directoratului, în perioada 19 mai 2010- 8 iulie 2013, Constantin Banu ca membru al directoratului, în perioada 16 iulie 2010- 8 iulie 2013, Alexandru Neferoiu, tot ca membru al directoratului, în perioada 10 noiembrie 2011 - 8 iulie 2013.
 
Autoritatea precizează că Radu Frîncu a obţinut, în data de 19 mai 2010, aprobarea din partea fostei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor, pe baza documentelor depuse la dosar, care ar fi atestat că are studii superioare.
 
„Urmare a sesizării Corpului de Control al Primului Ministru, ASF va verifica veridicitatea documentelor depuse la dosar şi modul în care fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat numirea domnului Radu Frîncu în funcţia de Preşedinte al Directoratului CARE România SA, poziţie pe care a deţinut-o în perioada 19 mai 2010 - 8 iulie 2013. Precizăm că domnul Radu Frîncu nu mai face parte din conducerea societăţii încă din iulie 2013 şi nu deţine în prezent vreo funcţie de conducere într-o societate de asigurare autorizată de către ASF“, se mai spune în comunicat.
 
Mai puteţi citi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: