ASCORO cere Guvernului să renunţe intenţia de a construi autostrăzi prin parteneriat public privat: sunt cu 50% mai scumpe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Construim România (ASCORO) solicită Guvernului renunţarea la Parteneriatul Public Privat (PPP) pentru construcţia de autostrăzi, motivând că în cazul proiectelor derulate în sistem PPP costurile sunt, în general, cu 50% mai mari decât dacă proiectul s-ar realiza pe fonduri europene şi de la buget.

„Măsura înseamnă costuri mult mai ridicate, deschide calea către «comisioane legale» şi duce la  neaccesarea fondurilor europene de până la 85% din costul total al construcţiilor – bani nerambursabili . În plus, va aduce şi întârzieri nepermis de mari în derularea unor proiecte ce sunt deja demarate”, susţine ASCORO.

Guvernul a anunţat anterios că intenţionează să construiască în regim Parteneriat Public Privat trei autostrăzi.

Potrivit Asociaţiei, în contextul în care Uniunea Europeană, prin intermediul comisarului european pentru Politică Regională Corina Creţu, Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi mari companii private atenţionează şi trag semnale de alarmă referitoare la slaba absorbţie a fondurilor europene şi gravele probleme cu care se confruntă actualele proiecte de infrastructură, Guvernul României anunţă o schimbare totală de strategie, diametral opusă cursului actual din infrastructură – aceea de a construi în Parteneriat Public Privat  trei tronsoane de autostradă: A8 Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni (inclusă în reţeaua TEN-T Core şi pentru care UE asigură până la 85% fonduri nerambursabile), A3 Ploieşti – Braşov (inclusă în reţeaua TEN-T Comprehensive şi fonduri nerambursabile de 35%) şi A6 Bucureşti – Alexandria – Craiova -Calafat – Lugoj (inclusă în reţeaua TEN-T Core şi fonduri nerambursabile de 85%).

„Prin demararea acestor proiecte prin Parteneriat Public Privat, România va pierde miliarde de euro din fonduri europene prin neaccesarea acestora şi va duce automat la întârzieri nepermis de mari, în condiţiile în care unele din aceste proiecte au fost deja demarate”, atrage atenţia Asociaţia.

Potrivit ASCORO, în cazul proiectelor derulate în sistem Parteneriat Public Privat, costurile derulate pe întreaga perioadă a concesiunii (până la 30 de ani) sunt, în general, cu 50% mai mari decât dacă proiectul s-ar realiza pe fonduri europene şi de la buget. În cazul concesiunii A3 Comarnic – Braşov, la finalul perioadei de 30 de ani, România va plăti peste 8,45 de miliarde de euro pe an, conform planurilor eşuate de acum 4 an pentru acest proiect, adică în medie peste 280 de milioane de euro/an. Cheltuind 280 milioane de euro pe an autostrada poate fi construită, cu bani de la buget în 6-7 ani, urmând ca Uniunea European să ne ramburseze 35% din această sumă, adică aproximativ 600 milioane de euro. Astfel, în final, toate aceste costuri sunt suportate de contribuabilii români.

În acest context, în urmă cu două luni, Asociaţia Construim România susţine că a prezentat soluţii concrete, fezabile şi care nu sunt costisitoare pentru fluidizarea traficului pe Valea Prahovei, etapizând construcţia autostrăzii A3 pe o perioadă mai mare de timp, începând cu punctele critice şi porţiunile ce se construiesc cel mai greu (tunelurile).

În ceea ce priveşte riscul unui proiect PPP, statul şi cetăţenii sunt cei mai expuşi. În cazul unui eşec al proiectului, statul va prelua orice pierdere pe care privatul o va avea. Astfel, privatul va avea numai de câştigat chiar şi în cazul unui eşec. Dacă proiectul merge, privatul va fi cel care obţine profitul, dacă nu statul plăteşte toată pierderea.

„România nu are experienţă în derularea proiectelor PPP şi ar fi o greşeală enormă să experimenteze aşa ceva în contextul în care are la dispoziţie mai multe miliarde de euro fonduri nerambursabile. Ţările vestice, după o lungă experienţă nu tocmai fericită cu PPP-urile, au început să reducă masiv ponderea acestora sau chiar să le excludăReaducem aminte faptul că doar Spania a avut o gaură de 9 miliarde euro în concesiuni eşuate, inclusiv celebrul aeroport Ciudad Real Central Airport ce a costat 1.1 miliarde de euro şi care a operat doar 3 ani. (vezi articolul „A3 Comarnic – Braşov, punct şi de la capăt” de Mihai Alexandru Crăciun din 28 iunie 2015).

Un proiect PPP pe partea de infrastructură ar putea avea sens doar dacă ar fi în plus faţă de cele ce se pot realiza cu fonduri UE”, mai arată ASCORO.

Proiectele PPP, bazându-se iniţial pe bani privaţi, nu se mai vor supune rigorii şi regulilor de control a banilor publici, ca în cazul fondurilor europene. Se creează posibilitatea ca cei implicaţi în aceste proiecte (de la politic până la constructori, instituţii şi companii implicate) să crească nejustificat costurile şi automat să se ofere comisioane bănoase, adică şpăgi, mai mult sau mai puţin legale.

Demararea unor proiecte de o asemenea anvergură în regim PPP, proiecte gigant, ar duce automat la o concurenţă foarte mică din cauza costurilor exagerat de mari pe care puţini sau nicio companie sau asociere de firme private nu s-ar încumeta să le susţină în anul 2018, în România, asta în condiţiile, evident, în care toată părţile implicate se vor înţelege la comisioane. Acesta este motivul pentru care proiectele PPP din toată Europa au fost împărţite în loturi mai mici.

Nu în ultimul rând, Asociaţia condamnă „numirea lui Narcis Neaga înapoi pe funcţia director general al CNAIR SA, care deţine şi aceeaşi funcţie la CNIR SA (compania de investiţii), acest «fanatic» al concesiunilor PPP, acest gropar al autostrăzilor din România, la propriu şi figurat!”

„Demararea unor astfel de PPP-uri în actualul context şi moment nu arată decât incompetenţa de care dau dovadă atât guvernaţii, cât şi ministerul şi CNAIR în demararea proiectelor finanţate de bani europeni. În plus,  dezvăluie faptul că actuala guvernare PSD nu are bani pentru investiţii după ce au redirecţionat banii în salarii şi pensii”, mai spune Asociaţie.

În final, ASCORO solicită Guvernului României, Ministerului Transporturilor, Ministerul Fondurilor Europene, precum şi celorlalte organisme implicate în aceste planuri să renunţe „la aceste idei aberante şi grandioase”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite