Articolul din Codul de procedură civilă care permite denunţarea clauzelor abuzive din toate contractele de creditele a fost amânat până în iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Articolul din Codul de procedură civilă care oferea posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau asociaţiilor de profil să denunţe în instanţă clauzele abuzive şi să le elimine din toate contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, a fost amânat până la 1 iulie, afirmă surse oficiale, potrivit Mediafax.

Articolul din Codul de procedură civilă stabileşte că, dacă judecătorii stabilesc că o clauză dintr-un contract este abuzivă, hotărâre luată într-un singur dosar, banca va trebui să elimine această clauză din toate contractele de credit specifice.

Amânarea este prevăzută în ordonanţa de urgenţă aprobată miercuri de Guvern pentru modificarea Codului de procedură civilă (CPC) şi reprezintă un angajament asumat de Executiv în ultima scrisoare de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional.

Băncile au insistat în repetate rânduri pentru eliminarea acestei prevederi din Cod, deşi reglementarea face parte dintr-o Directivă europeană care trebuia aplicată de România încă de la momentul integrării europene, din 2007.

În scrisoarea de intenţie, Guvernul se angajează să nu adopte niciun fel de măsură care să "afecteze disciplina debitorilor", precum iniţiativele legislative privind legea insolvenţei personale sau să amendeze OU 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

"În acest sens, vom iniţia un studiu de impact şi consultare publică cu toţi jucătorii relevanţi privind aplicarea Codului de procedură civilă, în special în ceea ce priveşte provizioanele pentru clauze abuzile din contracte de credit, înainte de promulgare", este promsiiunea Guvernului către FMI.

Prevederea i-a speriat încă din toamnă pe bancheri, astfel că Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a trimis în noiembrie Băncii Naţionale a României (BNR) mai multe scrisori în care îi cerea să intervină pentru a modifica acest articol. Bancherii se tem că ar putea fi nevoiţi să ramburseze tuturor clienţilor comisioane pe care judecătorii le-au declarat abuzive într-un anumit caz. Mai mult, ei susţin că actuala formă a legii ar putea pune în dificultate industria bancară şi ar putea genera sistemului bancar pierderi de peste 600 de milioane de euro anual.

„Băncile nu doar că nu vor mai avea dreptul de a percepe pentru viitor costurile aferente clauzelor declarate ca fiind abuzive, dar se vor vedea obligate să şi ramburseze tuturor clienţilor respectivele costuri percepute în trecut“, se arata într-una dintre scrisorile ARB, citată de „Ziarul Financiar“.

ARB: Instanţele nu sunt pregătite

În scrisoarea transmisă Băncii Naţionale, bancherii recunosc că există „posibile erori izolate apărute în practica instituţiilor de credit în trecut“, dar menţionează că instanţele nu sunt pregătite să aprecieze just clauzele din contracte.

În ultimii doi ani, odată cu adoptarea Ordonanţei 50, mai mulţi clienţi nemulţumiţi au denunţat clauzele abuzive din contracte. În unele cazuri, băncile au fost nevoite să returneze o parte din comisioane sau să modifice anumite clauze contractuale. Când a fost adoptată Ordonanţa 50, băncile au reuşit să obţină modificarea anumitor articole incluse iniţial, ţinându-se cont de impactul financiar semnificativ asupra sistemului bancar.

Apariţia în presă a scrisorii trimise în noiembrie către Banca Naţională a stârnit imediat reacţii în ARB. „Acel material nu trebuia să apară în presă. Investigăm în continuare cum a apărut. Acela este punctul nostru de vedere, este adevărat, la care nu mai am nimic de adăugat. Nu trebuia să apară, este o dezamăgire“, a declarat Radu Gheţea, preşedintele ARB.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite