APDPR: România a atras 4,4 miliarde de euro din fondurile europene destinate dezvoltării rurale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a atras, în 2012, 4,4 miliarde de euro din fondurile europene destinate dezvoltării rurale FOTO Arhivă Adevărul
România a atras, în 2012, 4,4 miliarde de euro din fondurile europene destinate dezvoltării rurale FOTO Arhivă Adevărul

România a atras până la finele anului trecut peste 4,39 miliarde euro din fondurile europene pentru dezvoltare rurală, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie de aproximativ 44 la sută din suma totală alocată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013, potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Până în prezent, APDRP a încheiat 64.845 contracte de finanţare pentru investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, cu o valoare nerambursabilă de 5,1 miliarde euro, notează Agerpres.

Această sumă reprezintă o valoare contractată de peste 70 la sută, raportat la întreaga sumă din PNDR alocată măsurilor de investiţii. Pentru proiectele de investiţii au fost depuse 117.221 de cereri de plată, cu o valoare nerambursabilă de peste 2,7 miliarde euro. În cadrul angajamentelor încheiate pentru măsurile care vizează plăţile compensatorii acordate pe suprafaţă şi plăţile naţionale directe complementare au fost efectuate plăţi în valoare totală de peste 1,7 miliarde euro.

Potrivit datelor APDRP, suma plătită până la finele anului 2012 se ridică la 4,39 miliarde euro, adică o absorbţie efectivă de 43,88 la sută raportat la suma totală alocată pentru PNDR. De asemenea, în prezent se află în etapa de verificare aproape 6.957 de cereri de plată pentru măsurile de investiţii, însumând peste 102,1 milioane euro.

Astfel, până la începutul anului 2013, numărul cererilor de finanţare conforme depuse la APDRP a ajuns la 139.623, însumând o solicitare de peste 17 miliarde euro fonduri europene nerambursabile. Raportat la alocarea de 10 miliarde euro, pentru întreaga perioadă de implementare a PNDR 2007 - 2013, interesul pentru fonduri nerambursabile pentru investiţii în agricultură, înregistrat până în acest moment, reprezintă 175 la sută, potrivit Agerpres. Faţă de numărul cererilor de finanţare depuse până la sfârşitul anului 2011, solicitările au crescut cu 68 la sută.

„Beneficiarii au înţeles repede că dezvoltare rurală înseamnă mai mult decât agricultură, aşa încât solicitarea de fonduri pentru finanţarea activităţilor non-agricole, pentru măsura 312 <<Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi>>, de exemplu, reprezintă astăzi 252 la sută faţă de suma alocată. Dezvoltarea Rurală este un concept care trebuie să ducă, în cele din urmă, la creşterea calităţii vieţii în mediul rural şi, în acelaşi timp, la reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură”, a precizat director general al APDRP, George Turtoi.

Potrivit datelor APDRP, în 2012 au fost depuse 40.375 proiecte, pentru care s-au solicitat 2,163 miliarde de euro.

PNDR 2007 - 2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR este de 9,67 miliarde de euro, pentru perioada 2007 - 2013, bani europeni care pot fi atraşi până în 2015.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite