ANRE: Preţul mic la energia electrică nu-i motivează pe români să consume mai puţin. Dar preţurile vor creşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii nu sunt interesaţi să consume mai puţină energie electrică, pentru că, deocamdată, preţul acesteia este reglementat, dar perioada când tariful plătit de consumatori va fi mai mare, este o chestiune de timp, a spus Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

"Am mai spus-o, dar o repet, pentru că trebuie să ne intre în subconştient. Părerea mea este că, în România, cea mai importantă barieră în calea eficienţei energetice este chiar preţul energiei, care este foarte, foarte mic în România, astfel că românii nu sunt stimulaţi să ia măsuri de eficienţă energetică. Oricât de ieftină ar fi energia, tot este mai scumpă decât cea mai ieftină, adică cea neconsumată", a arătat Nagy-Bege, citat de Agerpres.

Oficialul ANRE a spus că alternativa la preţuri plafonate, reglementate, este un „comportament responsabil al consumatorilor faţă de noi înşine, faţă de societate, de sănătatea noastră, faţă de confortul nostru, de nivelul nostru de trai şi faţă de mediul înconjurător. Eficienţa energetică poate avea efecte benefice în toate aceste domenii”.

Potrivit acestuia, consumul de energie în clădiri reprezintă peste 40% din consumul de energie în total în Europa şi 45% în România.

"Sectorul clădirilor este responsabil pentru o treime din emisiile de dioxid de carbon, iar 75% din clădirile din Uniunea Europeană sunt ineficiente energetic, iar în cazul României stăm mult mai prost", a menţionat vicepreşedintele ANRE.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite