Angela Merkel: Datoria nu va deveni comună "atât timp cât voi trăi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Angela Merkel a respins din nou, în mod categoric, ideea emiterii de euroobligaţiuni în contul datoriilor. Ea a spus ieri că datoria statelor din zona euro nu va fi comună "atât timp cât (va) trăi" ea, potrivit unor unor participanţi la o reuniune a grupului parlamentar liberal (FDP), relatează AFP.

"Vă dorim viaţă lungă", i-ar fi urat anumiţi deputaţi FDP, partid care face parte din cadrul coaliţiei guvernamentale.

Niciunul dintre participanţii întrebaţi de AFP în acest sens nu a fost în măsură să citeze afirmaţiile exacte ale cancelarului. Totuşi, mai mulţi dintre ei au declarat că Merkel a spus că datoria ţărilor din zona euro nu va deveni comună "atât timp cât voi trăi".

Unii au dat asigurări că Merkel glumea în acel moment, deşi cancelarul este prea puţin cunoscut pentru acest fel de afirmaţii.

Purtătorul de cuvânt al Cancelariei Steffen Seibert nu a dorit să comenteze.

Merkel a refuzat deja în mai multe rânduri crearea acestui instrument de punere în comun a datoriei de către europeni. Pe de altă parte, premierul francez Jean-Marc Ayrault a fost nevoit să recunoască, într-un interviu recent pentru săptămânalul german Die Zeit, că un asemenea sistem "necesită o mai mare integrare politică (...), iar acest lucru va necesita, fără îndoială, mai mulţi ani".



Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite