Angajaţii români, pe minus din cauza inflaţiei. Măririle salariale nu sunt suficiente, iar puterea de cumpărare a scăzut şi cu 50%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Amazon
Foto: Amazon

Cererea mare de produse şi servicii după ridicarea restricţiilor Covid-19 şi conflictul din Ucraina au dus la o creştere accelerată a inflaţiei, până la pragul de 14,5% la finalul lunii mai, potrivit Institutului Naţional de Statistică, erodând situaţia financiară a românilor.

Doar o parte au primit măriri salariale de la începutul anului, însă în 90% din cazuri sub rata inflaţiei, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a puterii de cumpărare, chiar şi de 50%, conform unui sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs.

Potrivit sursei citate, doar 37% dintre respondenţi au primit o mărire salarială de la începutul anului şi alţi 12% au fost sprijiniţi de angajator prin beneficii extrasalariale, precum tichete de masă sau prime ocazionale. 

Restul de 51% nu au beneficiat de nicio creştere a venitului lunar care să-i ajute în lupta cu inflaţia, dar un sfert au primit promisiunea unei majorări salariale din partea angajatorilor, care însă nu s-a materializat până în prezent.

Atât angajaţii care nu au primit o creştere salarială, cât şi cei pentru care mărirea nu acoperă nivelul inflaţiei spun că se gândesc să aplice şi la alte joburi pentru a compara ofertele salariale (aproape 44%), iar peste 19% dintre respondenţi au în plan să discute cu angajatorul pentru a găsi soluţii.

„Chiar dacă cele mai recente date statistice oferite de INS arată o creştere a câştigului salarial mediu net de 11,4% pentru luna aprilie 2022, realitatea este că angajaţii resimt mult mai puternic decalajul dintre nivelul salariului şi cel al preţurilor de pe piaţă. Situaţia nu este mai strălucită nici de partea angajatorilor, întrucât se văd nevoiţi să suplimenteze bugetele de salarii sau să adopte noi strategii care să le permită să îşi menţină nivelul de producţie. Chiar şi în ciuda acestor presiuni economice, piaţa muncii este în cel mai dinamic punct în care a fost în ultimii doi ani şi jumătate, atât din punct de vedere al ofertelor, cât şi din cel al aplicărilor, iar această mobilitate nu poate fi decât un semn bun pentru economia românească”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

O creştere salarială între 10% şi 30% ar echilibra situaţia 

Conform datelor transmise de Besatjobs, 56% dintre angajaţi sunt de părere că o mărire de salariu cuprinsă între 10 şi 30% ar putea diminua efectele inflaţiei în cazul lor, în timp ce aproape un sfert consideră că au nevoie de o mărire de 31-50%. 

Pentru 20% dintre angajaţi, situaţia lor financiară ar necesita o majorare de peste 50% ca să îşi poată menţine stilul de viaţă. În acest sens, 1 din 10 angajaţi români plănuieşte să ia proiecte profesionale pe lângă job, pentru a-şi suplimenta veniturile şi pentru a acoperi nivelul actual al inflaţiei. 

Potrivit sondajului, 44% dintre angajaţii români spun că nivelul de trai li s-a modificat simţitor, pe motiv că preţurile au crescut în egală măsură atât în cazul alimentelor, bunurilor de larg consum, produselor vestimentare, cât şi cazul utilităţilor şi carburanţilor.

Sondajul a fost efectuat în perioada 27 mai - 19 iunie pe un eşantion de 1.451 de utilizatori de internet din România.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite