Analiză BNR: Turismul românesc, pe ultimul loc în UE la încasări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Cu încasări din turism de doar 1% din PIB, România se plasează pe ultimul loc la nivel european. Subvenţionarea cererii prin vouchere de vacanţă şi profitabilitatea susţinută de nivelul redus al salariilor descurajează dezvoltarea turismului arată un document BNR.

România se numără printre ţările în care activitatea de turism internaţional a marcat o intensificare în ultimele decenii, pe fondul relaxării condiţiilor de circulaţie transfrontalieră, într-un context de creştere graduală a nivelului de trai se arată într-o analiză publicată în ultimul Raport anual al BNR, lansat la începutul aceste luni.

„Ceea ce diferenţiază însă parcursul balanţei externe autohtone aferente acestor fluxuri este poziţia istoric deficitară, care contrastează chiar şi cu parcursul înregistrat de ţări pentru care turismul internaţional nu reprezintă o sursă majoră de venit,” se arată în documentul BNR.

Conform analiştilor BNR, nu  apetitul populaţiei locale pentru călătorii în străinătate a avut o contribuţie determinantă la acest dezechilibru, ci dimensiunea modestă a încasărilor aduse de acest sector.

„Chiar dacă apetitul populaţiei locale pentru călătorii în străinătate a avut o anumită contribuţie la acest dezechilibru, presiunea sa a fost în general moderată (importurile de servicii turistice nu au depăşit 1,5% din PIB până în anul 2017, accentuându-se totuşi ulterior, pe fondul expansiunii cererii de consum).  În fapt, principala cauză a deficitului balanţei externe a turismului românesc este dimensiunea modestă a încasărilor – în medie, 1% din PIB în perioada 2007-2019, minimul la nivel european.”

Motivele care au dus la performanţa trenantă a acestui domeniu de activitate au în viziunea analiştilor BNR la bază o serie de probleme pe latura ofertei, de natură cantitativă – numărul locurilor de cazare a stagnat pe parcursul ultimilor decenii – dar şi calitativă – gradul de ocupare a crescut modest până în anul 2019, nivelul consemnat (de aproape 40%) fiind însă mult mai redus faţă de cel al statelor din regiune.

„Conjunctura actuală care include subvenţionarea cererii prin vouchere de vacanţă acordate de autorităţi, o profitabilitate susţinută de nivelul redus al salariilor şi de fiscalizarea aproximativă, precum şi problema infrastructurii de transport (rutieră şi feroviară) demotivează şi descurajează extinderea acestui domeniu de activitate către nivelul său potenţial,” se menţionează în analiza BNR.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite