ANALIZĂ: Sistemul de sănătate din România - un plan de reformă cu jumătăţi de măsură

Este greu de imaginat un sistem de sănătate mai prost decât cel din România de azi (exod al medicilor prost plătiţi, spitale care se închid din lipsă de fonduri, servicii insuficiente, calitate slabă,…). Politicienii, singurii care pot schimba ceva, preferă să se trateze în străinătate decât să încerce să împingă reformele necesare.

Situaţia pare a fi însă pe cale de a se schimba. Cel puţin dacă luăm în calcul faptul că Ministerul Sănătăţii a anunţat o posibilă reformă a sistemului de sănătate bazată pe idea de privatizare a asigurărilor medicale. Astfel, ce ni se propune este înlocuirea unui sistem de sănătate aproape complet etatizat cu alt sistem, doar parţial etatizat. Un plan ce lucrează prin urmare doar cu jumătăţi de măsură, lipsindu-i curajul de a propune o liberalizare adevărată.

Cât de mult va conta în continuare statul în acest nou sistem şi care va fi noua structură de stimulente care va reieşi din el sunt întrebările la care vom încerca să răspundem mai  jos. Din proiect, aflăm că noul sistem va avea la bază următoarele caracteristici:

(1)    Existenţa unor case private de asigurări de sănătate (asiguratori privaţi care oferă pachete de asigurare de sănătate plătite de la stat)
(2)    Obligativitatea contribuabilului de a alege una dintre casele de asigurare de sănătate
(3)    Obligativitatea casei de asigurare de a asigura pe oricine o alege
(4)    Limitare artificială a concurenţei pe piaţa caselor de asigurare de sănătate prin cerinţa legală de a avea minim 1 milion de asiguraţi ceea ce se traduce printr-un număr maxim de 22 de case de asigurare de sănătate posibile la orice moment în timp
(5)    Un plafon maxim de 300 de euro viraţi pentru fiecare asigurat de către stat
(6)    Un pachet de servicii de bază obligatoriu oferit de casele de asigurare

Prizonieri sistemului de sănătate

Actorii care se prefigurează în noul sistem sunt: pe de o parte clienţi-contribuabili care sunt obligaţi să participe la sistem deoarece li se preiau obligatoriu sumele aferente asigurării şi care sunt obligaţi să-şi aleagă un asigurator, pe de altă parte furnizori de servicii de sănătate (spitale, clinici, cabinete, medici, etc.) şi în final asiguratorii care primesc sumele colectate de stat în contul persoanelor care i-au ales.
În prezent există mulţi clienţi-contribuabili, dintre care doar câţiva îşi permit să plătească, pe lângă ce le ia statul pentru asigurarea de sănătate de stat, şi asigurări private de sănătate sau abonamente la furnizori de sănătate.

Puterea de decizie a contribuabililor în privinţa asigurării de stat este aproape inexistentă: nu aleg dacă să plătească, nu aleg cât să plătească şi nu aleg cui să plătească (în prezent asigurarea de sănătate fiind un monopol de stat). Spunem că este aproape inexistentă deoarece se poate argumenta că totuși contribuabilii pot o dată la patru (sau cinci) ani să aleagă oamenii (pe baza unei sumedenii de alte criterii decât sănătatea) care vor numi alţi oameni care vor conduce sistemul de asigurări de sănătate de stat. Puterea aceasta de decizie fiind atât de indirectă şi difuză o vom califica totuşi drept aproape inexistentă.

Sistemul care se profilează pretinde că va acţiona tocmai asupra puterii de decizie a contribuabililor asupra asigurării de sănătate. Deşi contribuabilul nu o să aibă de ales dacă să plătească sau nu, nici măcar cât să plătească, îi este dată mai multă putere de decizie asupra asiguratorului care urmează să primească suma de bani pe care i-o ia statul. De fapt asiguratorul va primi mai puţin decât ne ia la toţi statul, deoarece birocraţia de stat (necesară pentru preluarea şi redistribuirea fondurilor) are la rândul ei un cost. Mai mult de atât, oricât ar fi contribuţia la asigurări de sănătate (CASS) a contribuabilului, statul a plafonat suma virată la cel mult 300 de euro de persoană.

Un singur lucru bun

Aici apare singurul motiv pentru care putem avea speranţa că sistemul s-ar îmbunătăți. Concurenţa dintre asiguratori pentru a fi aleşi de către contribuabil ca destinaţie a contribuţiei sale de sănătate poate ameliora pachetul de servicii care este oferit consumatorului (cantitatea şi calitatea serviciilor oferite). Cu toate acestea, acest stimulent de ameliorare a serviciilor pe care l-ar aduce concurenţa este slăbit prin limitarea legislativă a numărului de asiguratori care se poate afla în concurenţă.

Asiguratorii au deci doar un stimulent slăbit de îmbunătăţire a serviciilor.
Deşi stimulentul de ameliorare a calităţii serviciilor este slăbit, stimulentul de a tăia costurile nu este, ba dimpotrivă. Companiile de asigurare, fiind acum private, au tot interesul să scadă costurile mai activ decât o făcea până acum birocraţia de stat, dezinteresată sau interesată doar la nivel declarativ de minimizarea costurilor.

Ce va împiedica asiguratorii să minimizeze costurile chiar şi în detrimentul serviciilor oferite? Ar fi trebuit să fie concurenţa cu ceilalţi asiguratori. Însă în viitorul sistem de sănătate din România, concurenţa va fi limitată prin legislaţie. Presiunea concurenţială va fi automat mai mică decât ar fi fost. Deci piedica înspre a nu minimiza costurile chiar şi în detrimentul serviciilor oferite este la rândul ei slăbită.

Riscuri în creştere pentru sănătatea românilor

Din această cauză şi furnizorii de servicii medicale (doar aparent neafectaţi de reformă) vor trebui să se aştepte la presiuni mai mari de scădere a preţurilor pe care le practică, bani care vin mai târziu şi alte consecinţe ale forţei de piaţă pe care un număr restrâns de asiguratori urmează să-l aibă. Presiunea asupra preţurilor furnizorilor de servicii medicale se traduce prin scăderea rentabilităţii acestora.

Aceasta duce inevitabil la scăderea veniturilor medicilor (care se poate traduce prin accelerarea imigrării lor şi descurajarea specializării în medicină) sau chiar falimente în rândul furnizorilor de servicii de sănătate aflaţi la limita rentabilităţii.
În final reiese un sistem cu:
-    clienţi-contribuabili care capătă o putere de decizie mai mare decât în prezent dar limitată,
-    asiguratori privaţi cu un stimulent slăbit de ameliorare a calităţii dar cu un stimulent puternic de scădere a costurilor şi
-    furnizori de sănătate presaţi să scadă preţurile

Sistemul se schimbă – problemele (fundamentale) rămân

Deşi idea de reformă bazată pe privatizare este binevenită (cu condiţia să fie acompaniată şi de liberalizare), recent propusa reformă a sistemului de sănătate nu duce această idee până la capăt şi o ciunteşte în punctul ei cheie: concurenţa.

Mai grav, dacă aşa zisă reformă liberală nu schimbă elementele cheie care au dus sistemul în colaps, această reformă riscă să devină o liberalizare eşuată utilă doar argumentelor împotriva libertăţii. Istoria este plină de astfel de exemple de aparente liberalizări care nu fac decât să mascheze controlul statului îndeajuns încât colapsul să fie atribuit haosului pieţei libere (exemple sunt reforma industriei transportului feroviar din Regatul Unit, de-reglementarea sistemului financiar făcută de Alan Greenspan, etc).

Din punctul de vedere al persoanelor care cred că statul este sursa problemelor din sistem şi că piaţa liberă funcţionează mai bine (sistem de preţuri, stimulentul proprietăţii private, etc.), această reformă este în cel mai bun caz un pas timid în faţă, iar în cel mai rău o iluzie de privatizare din care va reieşi un sistem de planificare centrală mascată.

Claudiu Năsui este președinte al think-thank-ului "Societatea pentru Libertate Individuală – SoLib", asociaţie înfiinţată pentru a promova principiile libertăţii şi proprietăţii private